Șeful N-VA, Bart De Wever, desemnat oficial informator în negocierile de formare a unei coaliții stabile pentru viitorul guvern federal


După consultări cu șefii partidelor politice, în urma alegerilor de duminică, Regele Filip l-a desemnat pe șeful N-VA, Bart De Wever, informator federal pentru negocierea unei coaliții stabile care să susțină viitorul guvern federal.

Foto BX1

De Wever începuse deja discuțiile la nivelul parlamentului flamand pentru viitorul guvern regional. în timp ce la Bruxelles, Elke Van den Brandt, lidera Groen pe capitală, partidul neerlandofon cu cele mai multe poziții câștigate, începe primele consultări pentru o coaliție de limbă olandeză. Pe parte francofonă, PS (socialiștii), care a pierdut locuri importante în urma scrutinului de duminică, a anunțat că rămâne în opoziție în acest mandat, în timp ce MR (liberalii francofoni) și Les Engagés (surpriza acestor alegeti) și-au dat mâna pentru o colaborare la toate nivelurile (federal, Valonia – unde ar putea forma ușor o coaliție și Bruxelles). Capul de listă al MR, David Leisterh, a purtat primele discuții de la Bruxelles pe partea francofonă cu toate partidele din parlamentul regional, mai puțin PTB. Scopul este de a „forma un guvern cât mai repede posibil”.

Revenind la federal, Bart De Wever, a fost primit de rege la ora 14:30, dar a plecat de la consultări fără să vorbească cu presa. Palatul regal confirmă pe X că De Wever este desemnat informator. „Sarcina lui este să determine ce partide sunt dispuse să formeze rapid o coaliție stabilă la nivel federal și care ar fi principalele linii politice ale acestei coaliții”. N-VA a câștigat cele mai multe locuri atât în Camera Reprezentanților, cât și la Senat.

Ce este clar în acest moment este că negocierile în Flandra și la federal se vor axa pe coaliții care să evite Vlaams Belang (extrema dreaptă). Cea mai rapidă soluție ar putea fi găsită pentru Valonia, unde MR și Les Engagés au majoritate. Pe Flandra, coagularea în jurul N-VA pare să se contureze și ea cu CD&V și Vooruit care au anunțat deja că vor să participe la guvernare. Chiar dacă Groen a declarat că “nu vrea să depaneze” o guvernare de dreapta nici în Flandra, nici la federal. Open VLD, partidul premierului federal demisionar De Croo, a anunțat un proces profund de reformare după ce s-a prăbușit la alegeri. Șeful partidului, Tom Ongena, și el demisionar, a afirmat că formațiunea sa nu este în postura de a participa în niciun guvern după rezultatul slab de duminică. Și verzii francofoni (Ecolo) merg în opoziție, după rezultatul catastrofal de la alegeri.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)