Peste 500 de români au devenit cetățeni belgieni în primele două luni ale lui 2022
8.711 persoane au devenit cetățeni belgieni în primele două luni ale anului 2022, potrivit datelor de la Oficiul național de statistică, Statbel.
Cei mai mulți sunt de origine marocană – 843, siriană – 630, română – 547, afgană – 375 și irakiană – 367 etc.
În 2022, 35,8% dintre naturalizări au fost pentru europeni, 25,2% din Asia, 28,8% din Africa, 3,6% din America și 6,4% din alte țări.
Defalcate pe regiuni, peste jumătate dintre cei care au obținut cetățenia belgiană locuiesc în Flandra – 55,8%, Rrgiunea Bruxelles-Capitale – 25,4% și Valonia – 18,7%.
În 2021, 38.342 de persoane au primit naționalitatea belgiană – cu 35% mai mult decât în 2010. Acordările de cetățenie au scăzut cu 16% în timpul pandemiei Covid-19, dar din 2014 se observă o tendință ascendentă constantă.
2001 rămâne anul când cei mai mulți străini au primit pașaport belgian – 62.994 de persoane.
În comparație cu alte țări, Belgia are o procedură relativ rapidă și simplă de acordare a cetățeniei.