Patru olandezi arestați la Anvers după ce în mașina lor au fost găsite o armă și dispozitive incendiare

Poliția din Anvers a arestat marți dimineața patru olandezi după ce în urma unui control în mașina lor a găsit o armă de foc și patru dispozitive incendiare.

Polițiștii cred că au reușit dejucarea unui nou atac în mediul drogurilor, după ce ultimele săptămâni au fost dominate de astfel de incidente care terorizează locuitorii orașului. Arestarea a avut loc în jurul orei 5 dimineața lângă ieșirea de pe șoseaua de centură din Borgerhout.

„Poliția a oprit un vehicul suspect și a procedat la verificare. În mașină au fost găsite o armă de foc și bombe incendiare. Cei patru tineri olandezi au fost arestați”, a declarat Kato Belmans de la parchetul din Anvers, citat de Het Laatste Nieuws. Suspecții sunt audiați de Poliția Judiciară Federală. Apoi se va decide dacă este necesar un judecător de instrucție.

Olandezii au fost arestați lângă restaurantul Poke Bowl Place, clădire vizată deja de două atacuri în această vară. Persoane necunoscute au spart ușa cu piciorul și au aruncat o bombă incendiară înăuntru în iulie. Pe obloane au scris și „hoț”. Cu o săptămână mai devreme, clădirea fusese atacată cu o armă automată, iar doi tineri au fost arestați.

Jurnaliștii flamanzi scriu că răfuielile din ultimele săptămâni sunt legate de traficul de droguri care au avut de suferit de pe urma intervenției poliției federale de anul trecut care a reușit să intercepteze și să anihileze o rețea care folosea telefoane speciale Sky ECC cu criptare a mesajelor. În clădirea vizată de aceste atacuri a funcționat un magazin în care se vindeau astfel de telefoane.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)