Meteorologii emit cod galben de caniculă

Meteorologii ne avertizează că joi va fi, din nou, foarte cald în Belgia, iar maximele termice vor urca la 32 sau chiar 33 de grade în majoritatea regiunilor din interiorul țării.

Sunt marcate cu galben provinciile Flandra de Est, Anvers, Limburg, Brabantul Flamand, Brabantul Valon, Liège, Hainaut și regiunea Bruxelles-Capitale.

“Este indicat să luați măsurile necesare pentru a limita impactul acestui vârf de căldură. Beți mai multă apă, feriți de soare mai ales persoanele vârstnice și vulnerabile. Rămâneți vigilenți! De asemenea, atenție la riscul de incendii de vegetație și asigurați suficientă umbră și apă potabilă pentru animale”, scrie IRM în avertizarea de caniculă.

Vineri, vremea se mai răcorește, maximele termice ajungând la 25-26 de grade și sunt așteptate averse în majoritatea zonelor, pe alocuri cu aspect de furtună.

Ultimul weekend de vacanță va fi răcoros, cu posibile ploi sâmbătă, dar cu cer degajat duminică. Maximele termice vor fi destul de modeste, între 22 și 24 de grade Celsius.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)