Meteo: Revin ploile și se mai răcorește!

IRM prognozează vreme variabilă pentru săptămâna aceasta. În meniu avem tot ce ne poate aduce vremea de vară: de la soare, la ploi cu descărcări electrice.

Luni, meteorologii anunță vreme variabilă, fără risc de ploaie. Maximele vor fi cuprinse între 21-22 de grade la mare și 28 de grade în centru, sub un vânt ușor spre moderat.

În cursul nopții de luni spre marți, vin ploile care pot aduce și furtuni dinspre Franța. Minimele vor fi, în general, între 16 și 18 grade.

Marți, frontul de precipitații se va deplasa spre Olanda, în cursul dimineții. Apoi cerul se va degaja peste tot pentru câteva ore, pentru că după-amiaza vor reapărea aversele furtunoase din Franța. La nivel local, furtunile pot fi puternice. Va fi cald, iar maximele ajung la 24 – 25 de grade la mare și în sud-vest și la 29 de grade în centru. Vântul va deveni moderat.

Miercuri scăpăm de ploi în majoritatea zonelor. Mai sunt posibile precipitații slabe în centru și sud-est. Maximele vor fi de la 22 de grade pe litoral până la 27 de grade în centru, cu vânt în general moderat de la sud-vest la vest.

Joi, un nou front care aduce precipitații din Franța ajunge deasupra Belgiei, cu posibilitatea de ploi abundente și local furtuni cu descărcări electrice. În nord-vest va ploua mai puțin sau chiar deloc. Vremea se răcorește brusc, iar maximele nu vor mai depăși 21 de grade. Vântul va sufla slab până la moderat.

Vineri revine vremea bună și se mai încălzește. Maximele ajung la 25 de grade.

Weekendul promite să fie însorit, cu maxime de până la 25 de grade sâmbătă și 28 de grade duminică.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)