Inflația a ajuns la 4,01% în aprilie
Inflația a ajuns la 4,01% în aprilie de la 1,65% în martie, a anunțat, miercuri, Biroul belgian de statistică, Statbel.

Inițial, Direcția Generală de Statistică nu publicase valoarea indicelui prețurilor de consum (IPC) belgian pentru luna aprilie, din cauza lipsei de consens în cadrul Comisiei de Index. Statbel transmisese informațiile ministrului Economiei, David Clarinval, responsabil pentru indicele prețurilor de consum. Iar oficialul a anunțat, în cursul serii, că a aprobat cifrele Comisiei după consultarea nucleului guvernamental.
Absența cifrelor pentru luna aprilie a fost cauzată de imposibilitatea calculării indexării salariilor a zeci de mii de lucrători. Pentru majoritatea, există un impact redus asupra salariilor. Doar sectoarele care își indexează salariile în luna mai au fost afectate. Printre acestea se numără sectoarele chimic și farmaceutic, care urmează să implementeze o indexare de 2% în luna mai. Sectoarele folosesc propriul indice de referință, care era pe punctul de a fi depășit. Sectorul bancar, la fel ca sectorul petrolier, urmează să își indexeze salariile tot în luna mai. Sunt vizați zeci de mii de lucrători. Fără cifrele inflației, aceste salarii nu ar putea fi indexate corect.
Revenind la cifre, indicele prețurilor de consum a crescut cu 1,5 puncte procentuale în această lună. Inflația bazată pe indicele de sănătate a crescut de la 1,38% în martie la 3,38% în aprilie. Indicele de sănătate netezit a ajuns la 99,85 puncte.
Inflația de bază, care exclude modificările prețurilor produselor energetice și ale alimentelor neprocesate, s-a situat la 3,55% în aprilie, față de 2,72% în martie.
Principalele creșteri de prețuri au vizat gazele naturale, combustibilii, electricitatea, camerele de hotel, biletele de avion, carnea, combustibilul pentru încălzire, băuturile alcoolice, restaurantele și cafenelele, produsele de curățenie, pâinea și cerealele, legumele și produsele lactate. Echipamentele audio și video, pe de altă parte, s-au ieftinit cu un efect descendent asupra indicelui.
S-a majorat inflația pentru:
– Bilete de avion la 41,5%;
– GPL) la 40,7%;
– Motorină la 40,7%;
– Hard disk-uri, carduri SD etc. la 26,4%;
– Benzină la 20,3%;
– Camere de hotel la 18,7%;
– Medicamente și vaccinuri la 16,9%;
– Propan la 15,7%.
S-a diminuat inflația pentru:
– Produse medicale de diagnostic (tensiometre, termometre etc.) cu 12,9%;
– Baterii externe cu 11,2%;
– Smartphone-uri cu 11,1%;
– Calculatoare, inclusiv laptopuri și tablete cu 9,8%;
– Fructe de pădure proaspete cu 9,1%;
– Lapte vegetal cu 8,0%;
– Ceasuri inteligente și e-readere cu 6,5%;
– Articole de papetărie și rechizite artistice cu 6,5%.
