Începe vacanța de Paște pentru copiii neerlandofoni și germanofoni. Nu și pentru francofoni!

Este ultima zi de cursuri pentru școlile neerlandofone, cele germanofone și cele europene. Se intră în vacanța de Paște. Dar nu și pentru copiii din unitățile cu predare în limba franceză.

Modificarea ritmului în învățământul de limbă franceză din acest an școlar, 2022-2023, a dus deja la situații inedite și uneori neplăcute. Elevii francofoni au avut până acum vacanțe mai lungi. Dar de vineri, dacă școlile neerlandofone, germanofone și cele europene își închid porțile pentru vacanța de Paște, timp de două săptămâni, cele de limbă franceză continuă activitatea școlară. Elevii francofoni vor avea liber doar în lunea Paștelui catolic, pe 10 aprilie, urmând să se pregătească pentru o vacanță “de primăvară” la începutul lunii mai.

Aceste vacanțe decalate dau peste cap planurile familiilor care au copii înscriși în ambele sisteme de învățământ. Sunt aproximativ 100.000 de cazuri, potrivit cifrelor oficiale. Nici pentru familiile francofone nu a fost ușor pe perioada vacanțelor de Toussaint și Carnaval, care durează acum două săptămâni în loc de una, să găsească preocupări suplimentare pentru copii. Dar autoritățile regionale francofone, care regretă că celelalte două comunități lingvistice – neerlandofonă și germanofonă – nu au făcut pasul spre această reformă, afirmă că noul ritm școlar, care alternează șapte săptămâni de școală cu două de vacanță, are deja efecte pozitive asupra elevilor și profesorilor. Între timp mai multe asociații de părinți au depus petiții pentru revenirea la calendarul inițial.

Așadar, copiii neerlandofoni, cei germanofoni și cei din sistemul eropean intră în vacanță și revin la școală pe 17 aprilie. Vacanța de primăvară în școlile de limbă franceză are loc între 1 și 12 mai, în timp ce copiii vorbitori de neerlandeză și de germană au liber pe 1 mai, care cade într-o zi de luni, deci vor avea parte de un weekend prelungit.

Până la vacanța mare, mai sunt două libere. Înălțarea, care cade tradițional într-o zi de joi, 18 mai 2023, și este zi liberă pentru toată lumea. La fel și a doua zi de Rusalii, de luni, 29 mai 2023, care este liberă pentru toți copiii și mai aduce un weekend prelungit.

Vacanța de vară este, de asemenea, diferențiată pentru cele trei sisteme de învățământ și marchează o nouă premieră. Copiii neerlandofoni și cei germanofoni încep vacanța mare la 1 iulie și revin în clase pe 1 septembrie 2023. În timp ce elevii școlilor francofone au o vacanță mai scurtă care începe pe 8 iulie și se încheie pe 27 august 2023.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)