Guvernul federal va fi sfătuit de un grup de experți pentru a găsi soluții la criza economică provocată de războiul din Ucraina
Premierul Alexander De Croo (Open VLD) a anunțat că guvernul său va fi sfătuit de un grup de experți în economie în privința măsurilor pe care federalul urmează să le ia pentru a naviga prin criza declanșată în urma războiului din Ucraina.

Guvernul federal a luat deja măsuri care să ajute populația să facă față facturilor mari la energie, dar efectul acestora este deja estompat de explozia prețurilor. Premierul De Croo a declarat la VTM Nieuws că guvernul său va asculta sfaturile acestui grup specializat din care fac parte economiști de top, între care guvernatorul Băncii Naționale.
“Obiectivul este să ne protejăm cât mai bine cetățenii și bineînțeles economia în vremuri absolut excepționale.”
În fața deputaților federali, Alexander De Croo a subliniat că protejarea populației este prima prioritate a guvernului său.
“Schimbările pe care le simțim zi de zi sunt tectonice. Sunt schimbări pe care nu le-am mai văzut de 30-40 de ani în Belgia. Guvernul federal a luat deja o serie de măsuri care să vină în sprijinul populației. Într-un moment ca acesta, cerem unui grup de experți să facă o analiză profundă pentru a stabili care este impactul economic și social pentru a vedea ce măsuri suplimentare putem lua. Din păcate nu ne confruntăm cu un război care a durat doar câteva săptămâni. Ne confruntăm cu o perioadă de instabilitate politică ce poate dura câteva luni, sau, din păcate, chiar câțiva ani.”
“Le cerem experților să analizeze toate informațiile care sunt disponibile. Exact așa cum am făcut în timpul crizei Covid, o criză cu care nu ne-am mai confruntat în ultimii 100 de ani. La fel cum cu actuala criză economică nu ne-am mai confruntat în ultimii 40 de ani.”
Het Nieuwsblad scrie joi că grupul de experți este format din patru economiști vorbitori de limbă franceză și patru de olandeză. Guvernatorul Băncii Naționale, Pierre Wunsch, va prezida grupul.
Este un grup format pe același principiu ca GEMS care a elaborat rapoarte și a sfătuit guvernul federal pe perioada crizei corona.