Guvernul federal abandonează reforma fiscală din cauza diviziunilor dintre cele șapte partide ale coaliției

Negocierile pe marginea reformei fiscale au eșuat. După cinci săptămâni de dezbateri, cele șapte partide din arcul guvernamental nu au reușit să ajungă la un numitor comun. Negocierile s-au oprit în momentul în care premierul a constatat că nu se poate ajunge la un acord fără un impact semnificativ asupra bugetului.

Liberalii francofoni sunt, de data aceasta, cei care au blocat discuțiile pentru că erau „prea multe taxe pe masă”: în construcții, în consum, dar și pentru întreprinderi. Ei sunt nemulțumiți că propunerile nu erau juste pentru toți lucrătorii, mai ales pentru independenți. Liberalii francofoni spun că ceea ce era pe masa negocierilor nu ar fi permis creearea de suficiente locuri de muncă pentru a asigura finanțarea reformei. În pofida eșecului negocierilor privind reforma fiscală, MR va continua să facă parte din coaliția de guvernare. Liberalii francofoni anunțaseră, de altfel, încă de luni, că nu sunt de acord cu măsurile dezbătute și că ar prefera abandonarea negocierilor.

Socialiștii francofoni, care fac parte din blocul care ar fi votat reforma, au susținut, după eșecul discuțiilor, că „au fost șase partide la masă în logica de a găsi un compromis și o formațiune care nu a urmat această logică”. PS susține că revendicările liberalilor francofoni au depășit cadrul acordului de guvernare. “Era vorba de o inversare a sarcinii fiscale, nu de o reducere a impozitării, așa cum susține MR.” Adică o deplasare dinspre impozitarea forței de muncă spre capital și cei bogați, dar și spre consum. Socialiștii francofoni spun că nu este vorba de un eșec al guvernării, amintind acordurile recente pe energia nucleară sau reforma pensiilor.

Ecologiștii francofoni susțin că “este o oportunitate ratată de a îmbunătăți sistemul fiscal, prin creșterea salariilor mici și medii, prin încurajarea comportamentelor pozitive pentru planetă, datorită unei contribuții mai mari a veniturilor din capital. Pentru un acord este nevoie să fim șapte în acest guvern. Dar unul dintre parteneri nu a vrut.”

De partea flamandă, Groen dă vina tot pe MR pentru eșecul reformei fiscale. „Ceea ce dorea MR ar fi fost un exercițiu nefinanțat care ar fi adâncit deficitul bugetar.”Verzii flamanzi spun că propunerea inițială a ministrului Finanțelor de modificare a cotelor de TVA a fost echilibrată, dar a fost scoasă de pe masa negocierilor.

Ministrul de Finanțe (creștin-democrații flamanzi) este dezamăgit de eșecul negocierilor. “Nu toată lumea este capabilă să iasă din tranșee și să aibă curajul să ia decizii în interesul tuturor. Aceasta este ceea ce trebuie să facem.” Înainte de discuțiile finale i-a atacat liberalii francofoni: „Dacă lucrezi pentru acele sute de alegători bogați în loc să te gândești la multele sute de mii de oameni care merg la muncă în fiecare zi, atunci nimic nu este posibil. ”

Surse VRT NWS, La Libre, RTBF Info

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)