Grevă la Ryanair Belgia săptămâna viitoare

Însoțitorii de bord de la Ryanair care lucrează pe aeroporturile Zaventem și Charleroi vor intra într-o grevă de trei zile. Acțiunea are loc vineri, 22 aprilie, sâmbătă, 23 aprilie și duminică, 24 aprilie.

94 de zboruri Ryanair sunt programate pe aeroportul Zaventem din Bruxelles în weekendul din 22 până în 24 aprilie.

Aeroportul nu știe cu exactitate câți pasageri vor fi afectați de grevă.

„Rămâne ca Ryanair să-și informeze pasagerii. Se pot anula zborurile ca măsură de precauție sau își pot informa pasagerii în avans că pot exista întârzieri”, spune Ihsane Chioua Lekhli de la Aeroportul Zaventem Bruxelles, pentru Het Laatste Nieuws.

Ryanair mai poate recurge la dislocarea de personal din alte state ca să acopere turele din Belgia.

Pe Aeroportul Charleroi sunt programate în weekendul 22 și 24 aprilie între 160 și 210 de zboruri Ryanair.

Persoanele ale căror zboruri sunt anulate weekendul viitor ar trebui să-și primească banii înapoi, potrivit lui Simon November de la Test Aankoop/Test Achats.

„Nu numai că primesc rambursarea biletului, dar au și dreptul la o compensație”, spune el. Valoarea acestei compensații depinde de distanța zborului.

„Sumele variază între 250 și 600 de euro pentru zboruri mai lungi de 3.000 de kilometri.”

Dar expertul atrage atenția că Ryanair nu a respectat întotdeauna legislația europeană în trecut.

„Rămâne de văzut dacă Ryanair va respecta legea sau va refuza să o facă, din nou, și va considera greva drept forță majoră”.

El îi sfătuiește pe pasageri să contacteze Ryanair și să explice clar că își doresc banii înapoi.

„Putem doar să sperăm că Ryanair va adopta acum o atitudine mai prietenoasă cu consumatorii și va rambursa corect oamenii”, a conchis November.

Negocierile între reprezentanții salariaților care asigură servicii la bordurile aeronavelor șo conducerea companiei privind un nou contract colectiv de muncă, salarii mai mari și prime au eșuat.

Sindicatele se plâng că Ryanair, care are aproximativ 650 de angajați în Belgia, „refuză să investească într-o politică de personal”. Ei afirmă că în Belgia nu există un serviciu de resurse umane, iar salariile nu sunt plătite corect.

„Sunt membri ai personalului care nu mai au voie să zboare, din cauza unei sarcini, de exemplu, în cazul femeilor, și care au rămas fără salarii sau beneficii de luni de zile”, spune sindicalistul de la ACV, Hans Elsen, citat de Het Laatste Niewus.

În 2018, la presiunea sindicatelor, compania irlandeză a acceptat aplicarea legislației belgiene privind dreptului muncii și a fost numit un director de personal care cunoaștea legislația locală, dar care nu mai este activ. Contractul colectiv de muncă pentru personalul de bord, care a fost încheiat în primăvara anului 2019, a expirat la sfârșitul lunii martie. Acest acord prevedea un venit lunar fix, indiferent de numărul de ore de zbor efectuate. Potrivit sindicatului, 75% dintre membrii echipajelor de cabină primesc salariul minim sectorial.

„Ei lucrează în timpul sărbătorilor legale, la sfârșit de săptămână, la ore matinale sau târzii pentru 2.000 de euro brut, în timp ce Ryanair din Charleroi are o marjă de profit de 30%”.

Piloții nu participă la grevă, dar negocierile sunt în desfășurare și pentru ei. La începutul lunii aprilie, sindicalistul CNE Didier Lebbe a avertizat că nici pentru piloți situația nu este calmă.

Ultima grevă la Ryanair Belgia a avut loc în septembrie 2018, când personalul a încetat să lucreze timp de patru zile, ducând la anularea sau întârzierea a 172 de zboruri. Compania a ajuns recent la un acord cu organizația pentru protecția consumatorilor Test Aankoop/Test Achats cu privire la despăgubiri pentru cei aproximativ 33.000 de pasageri care au fost afectați în acel moment.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)