Germania reintroduce controale la toate frontierele pentru a lupta împotriva migrației ilegale și a terorismului
Germania va reintroduce controalele la toate frontierele externe începând cu 16 septembrie, potrivit unui anunț al ministrului german de Interne. Controalele sunt necesare în lupta împotriva migrației ilegale și a terorismului islamic, după mai multe incidente și atacuri recente, spune acesta. Controalele vor fi țintite și nu se vor forma cozi, promit autoritățile statului vecin.
De la criza refugiaților din 2015, au existat controale la granițele Germaniei cu Austria și Republica Cehă. Anul trecut, Germania a reintrodus controale mai stricte la frontierele cu Polonia, Republica Cehă și Elveția, ca răspuns la creșterea cererilor de azil. Acum vor fi controale la granițele cu Belgia, Franța, Olanda și Danemarca.
Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, dorește mai multe controale ale pașapoartelor pentru a reduce numărul de persoane care intră în Germania fără viză valabilă. Ea vrea, de asemenea, să protejeze Germania împotriva terorismului, extremismului și criminalității transfrontaliere. Concret, străinii fără acte, sau solicitanții de azil care sunt deja înregistrați într-o altă țară din zona euro, sunt returnați la graniță.
Este o măsură temporară care ar dura doar 6 luni. Potrivit presei germane preluate de VRT, Faeser a informat deja Comisia Europeană despre aceste planuri. Guvernul de la Berlin afirmă că decizia respectă regulile europene.
Anunțul Germaniei este controversat pentru că țara face parte din Schengen, acord care permite libera circulație în interiorul Uniunii Europene, cu câteva excepții. Controalele la frontieră pot cauza probleme economice și logistice, cum ar fi timpi mai mari de așteptare și întreruperea rutelor comerciale. De asemenea, ar putea provoca tensiuni cu țările vecine care susțin Schengen.
La sfârșitul lunii august, guvernul german a anunțat un amplu plan de acțiune împotriva terorismului islamic și a imigrației ilegale. Guvernul german a promis că va lua măsuri după atacul din orașul german Solingen, în care trei persoane au fost ucise. Ca urmare, solicitanții de azil care cer protecție într-o țară europeană, dar călătoresc în Germania, primesc mult mai puține beneficii sociale. Legile germane privind armele devin, de asemenea, mult mai stricte.
De asemenea, Germania a luat decizia de a returna 28 de criminali afgani condamnați în țara lor natală, Afganistan. Cu toate că Berlinul a fost anterior reticent în a-i trimite înapoi din cauza regimului taliban. Decizia mai vine și pe un fundal politic complex. Săptămâna trecută, dreapta radicală AfD a câștigat alegetile din landul Turingia, iar partidul a devenit al doilea ca mărime din Saxonia. Peste două săptămâni sunt programate alegeri în landul Brandenburg, tot în fosta RDG.