Franța: Elisabeth Borne a demisionat din funcția de premier


Actualizare: Președintele Emmanuel Macron l-a numit marți în funcția de premier pe Gabriel Attal. În vârstă de 34 de ani, Attal este cel mai tânăr premier din istoria Franței și primul care aparține unei minorități sexuale.

Elisabeth Borne a demisionat luni din funcția de prim-ministru al Franței, iar președintele Emmanuel Macron a acceptat-o.

Șefa guvernului a estimat că este „mai necesar ca niciodată să se continue reformele”, în scrisoarea sa de demisie înaintată lui Macron și consultată de AFP. „Deși trebuie să prezint demisia guvernului meu, am vrut să vă spun cât de pasionată am fost de această misiune, ghidată de preocuparea constantă, pe care o împărtășim, de a obține rezultate rapide și tangibile pentru concetățenii noștri”, a scris doamna Borne, constatând „voința” șefului statului de a „numi un nou prim-ministru”.

BFMTV estimează că Borne ar putea pleca cu totul din guvern, adică nu va mai ocupa nicio funcție în viitorul executiv pe care îl pregătește Emmanuel Macron și în care se speculează că vor fi multe nume noi.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)