Formularul pentru a solicita subvenția la păcură este disponibil

Formularul online dezvoltat de Ministerul Economiei pentru a solicita subvenția de 225 de euro pentru gospodăriile care se încălzesc cu păcură sau propan este funcțional.

Puteți, așadar, face solicitarea, dacă vă încadrați în cerințele autorităților.

Subvenția de 225 de euro a fost aprobată de guvernul federal în cadrul măsurilor de sprijinire a populației ca urmare a creșterii prețurilor la energie.

Este destinată familiilor care își încălzesc reședința principală cu păcură sau propan.

Suma respectivă se poate plăti o singură dată (prima unică) pentru fiecare gospodărie.

Factura pentru un rezervor de combustibil pentru încălzit trebuie să fie emisă în perioada 15 noiembrie 2021 – 31 decembrie 2022.

Toți cei care locuiesc într-o casă unifamilială sau într-un apartament pot solicita subvenția..

Măsura a fost extinsă și pentru blocurile care au încălzire colectivă.

Concret, pentru a completa formularul online aveți nevoie de factura pentru combustibil și cartea de identitate.

Formularul online poate fi accesat la următoarele linkuri:

Formular în franceză

Formular în neerlandeză

Formular în germană

Atenție, trebuie să alegeți tipul de cerere la care vă încadrați:

fie pentru o locuință individuală,

fie pentru o coproprietate

Urmează identificarea cu cartea de identitate fie printr-un cititor eID, fie prin Itsme.

Următorul ecran ar trebui să afișeze numărul de registru național, numele, prenumele și adresa. În cazul unei mutari recente, trebuie să specifjcați acest lucru. Apoi trebuie să introduceți numărul de cont bancar și informațiile de pe factură.

De asemenea, trebuie să atașați copii scanate ale facturii și dovada plății. Pot fi adăugate comentarii înainte de a trimite cererea.

La final, ar trebui să existe o confirmare pe ecran că solicitarea dvs. a fost trimisă.

Ministerul Economiei oferă câteva tutoriale pentru completarea formularelor.

Există, de asemenea, formularul imprimabil pentru a-l completa sau a-l solicita de la distribuitor.

Acesta poate fi trimis după ce a fost completat corespunzător până la 10 ianuarie 2023 la următoarea adresă poștală:

SPF Economie, P.M.E., Classes moyennes et Energie
Direction générale de l’Energie – Cellule prime Mazout 225 euros
Boulevard du Roi Albert II 16
1000 Bruxelles

FOD Economie, K.M.O., Middenstand en Energie
Algemene Directie Energie – Cel Mazoutpremie 225 euro
Koning Albert II-laan 16
1000 Brussel

FÖD Wirtschaft, K.M.B., Mittelstand & Energie
Generaldirektion für Energie – Zelle Heizölprämie 225 Euro
Boulevard du Roi Albert II 16
1000 Brüssel

❗️Există 2 tipuri de formulare în funcție de tipul locuinței:

Pentru o locuință individuală (nu face parte dintr-o coproprietate):

Formular imprimabil tip A

Fraceză

Neerlandeză

Germană

Pentru coproprietate:

Formularul imprimabil tip B

Franceză

Neerlandeză

Germană

Este nevoie să atașați:

O copie a facturii,

Dovada plății cu numărul de cont

Numărul de registru național.

❗️Atenție, trebuie să păstrați factura, precum și dovada plății.

Termenul limită de depunerea formularelor a fost prelungit. Cererile pot fi depuse până la 10 ianuarie 2023. Ministerul Economiei va decide cu privire la admisibilitatea cererii cel târziu până la 15 martie 2023.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)