“Flowertime” revine anul acesta la Bruxelles pentru a cincea ediție care-l omagiază pe Magritte

Festivalul florilor, “Flowertime”, are loc la Bruxelles între 11 și 15 august. Este a cincea ediție a acestui eveniment organizat alternativ cu Covorul de flori din Grand-Place. Cei mai faimoși florari ai Belgiei vor decora Primăria Bruxelles, clădire inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Parcursul expoziției, cu o durată de aproximativ 45 de minute, va pune în evidență cincisprezece încăperi ale acestei bijuterii arhitecturale gotice. Vizitatorii vor avea surpriza de a descoperi biroul primarului, dar și sala unde se reunește consiliul local, incluse pentru prima dată în traseu.

Organizatorii afirmă că “Flowertime” va face, din nou, din Bruxelles capitala florală a Europei. Tema aleasă în acest an va aduce un omagiu suprarealismului belgian cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la nașterea lui René Magritte.

În timpul evenimentului, vizitatorii pot ajunge în turnul Primăriei pentru o vedere panoramică de 360 de grade a Bruxellesului, după ce urcă scara în spirală cu 200 de trepte.

“Flowertime” va fi accesibil vineri, 11 august, între orele 14:00 și 18:00 și din 12 până în 15 august, între orele 10:00 și 19:00. Prețul unui bilet este de 12 EUR la fața locului și 10 EUR online. Accesul este gratuit pentru copiii sub 10 ani.

Locurile sunt limitate, așa că organizatorii îi sfătuiesc pe vizitatori să cumpere bilete din timp.

Biletele se pot cumpăra online și AICI!

Din 11 până în 13 august, între orele 9:00 – 18:00, Manneken-Pis va fi și el decorat cu flori.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)