Flandra: Sindicatele din învățământ anunță cinci zile de proteste

Sindicatele din învățământ ACOD Onderwijs, COC și VSOA Onderwijs anunță cinci zile de proteste în luna mai, cauzate de nemulțumirile legate de un raport al așa-numitului „Comitet al înțelepților”. În acest scop, sindicaliștii au depus preaviz de grevă.

“Comitetul înțelepților” a elaborat 70 de propuneri pentru reformarea statutului cadrelor didactice, la inițiativa ministrului flamand al Educației, Ben Weyts. Raportul a fost publicat în decembrie anul trecut, iar sindicatele au răspuns critic. Iar acum, cele trei organizații au decis să treacă la acțiune, considerând că măsurile propuse sunt „fantezii nerealiste și rețete din trecut” ce nu vor reforma educația pentru a o face “de înaltă calitate și mai atractivă”
„Pentru mulți membri ai personalului, propunerile “Comitetului Înțelepților” sunt opusul a ceea ce este necesar. Ei sunt adevărații experți, din nou ignorați de factorii de decizie. Prin acțiunile noastre, vrem să le oferim membrilor noștri și oricui dorește să ni se alăture oportunitatea de a-și face auzită vocea”, spun sindicatele.

Concret, în luna mai, cadrele didactice vor protesta timp de cinci zile, în orașe diferite din toate provinciile flamande. La Anvers este prima demonstrație programată marți, 7 mai, urmează Oostende miercuri, 8 mai, Leuven luni, 13 mai, Hasselt marți, 14 mai și Gend, miercuri, 15 mai. Acțiunile vor fi însoțite de greve.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.