Flandra: Guvernul regional alocă subvenția de 5 mii de euro pentru achiziționarea unei mașini electrice doar în 2024

Bonusul de 5.000 de euro pentru cumpărarea unei mașini electrice poate fi accesat doar anul acesta.

Guvernul flamand a luat această decizie după ce Consiliul de Stat a emis obiecții privind posibile discriminări. Autoritățile flamande intenționau să aplice principiul “primul sosit primul servit” ceea ce ar fi putut lăsa mulți doritori fără bonus. Intenția inițială a fost ca subvenția să poată fi solicitată în 2024, 2025 și 2026, dar după obiecțiile instanței superioare ministrul flamand de resort a ajustat proiectul de lege, scrie HLN.

Bugetul este mic de doar 26 de milioane de euro, pentru că prima este prevăzută doar pentru un an. Banii ar trebui să fie suficienți pentru ca toată lumea să poată primi subvenția. Inițial s-au prevăzut 75 de milioane de euro pentru o perioadă de 3 ani. Nivelul bonusului rămâne același: 5.000 de euro pentru o mașină nouă cu un preț maxim de achiziție de 40.000 de euro și 3.000 de euro pentru o mașină la mâna a doua.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)