Flandra: Facturile anuale la electricitate vor fi cu 120 de euro mai scumpe în 2025 din cauza tarifelor de rețea mai mari decât se anticipa!
Autoritatea flamandă de reglementare în energie, VREG, a aprobat noile tarife de distribuție pentru energia electrică și gazele naturale. Pentru o familie cu consum mediu, tarifele de rețea la electricitate vor crește cu 120 de euro pe an, o majorare de +33%. La gazele naturale, factura crește în medie cu 15 euro (+ 6%). Astfel, majorarea este mai mare decât cea anticipată la începutul acestui an.
Tarifele de distribuție din Flandra diferă de la o zonă la alta, în funcție de operatorul de rețea. Dar, în medie, creșterea de 33% pentru o familie flamandă cu consum mediu înseamnă o creștere de 120 de euro anual la factura de energie electrică: de la 363 de euro anul acesta la 483 de euro în 2025. Este cel mai ridicat nivel din 2019 încoace. La începutul acestui an, VREG se aștepta la o creștere de aproximativ 23%. La sfârșitul lunii octombrie VREG a dat semnale că va fi de acord cu o creștere de 31%. Ca în cele din urmă să se ajungă chiar la mai mult.
Tarifele de distribuție reprezintă costurile pe care le suportă operatorul de rețea Fluvius și cel al rețelei de înaltă tensiune Elia pentru întreținerea și dezvoltarea rețelei electrice din Belgia. Depinde de autoritatea de reglementare în energie, VREG, care supraveghează piața de energie din Flandra, să verifice și să aprobe tarifele propuse. Pentru că tendința spre electric este in ce în ce mai mare inclusiv pentru încălzirea locuințelor, rețeaua de electricitate va trebui consolidată semnificativ în următorii ani. Miliardele necesare pentru investiții se vor regăsi și pe facturile noastre în următorii ani.
VREG a acceptat creșterea semnificativă (+80%) a tarifelor pentru rețeaua de transport practicate de operatorul de înaltă tensiune Elia, compania care gestionează cablurile de înaltă tensiune din Belgia, așa-numitele autostrăzi electrice. De asemenea, monitorizează alimentarea generală cu energie electrică. Potrivit VREG, dobânzile mai mari de pe piețele financiare și investițiile necesare în rețeaua de distribuție a energiei electrice explică creșterea semnificativă. Mai mult, noul guvern flamand nu mai oferă compensații din resursele generale pentru achiziționarea de certificate de energie verde, o obligație pentru operatorii sistemului de distribuție.
Impactul creșterii tarifelor de rețea variază în funcție de locul de rezidență, scrie HLN. Diverși operatori regionali se află sub umbrela Fluvius, fiecare având propria sa politică de investiții. La „Fluvius Midden-Vlaanderen” tarifele de rețea se vor ridica la o medie de 436 de euro anul viitor. În timp ce cel mai scump operator de rețea este „Fluvius West”, cu 537 de euro în tarife de rețea pentru o familie cu consum mediu.
De anul viitor, numărul total al operatorilor va scădea de la unsprezece la nouă. „Ca urmare, diferențele dintre operatorii de rețea devin mai puțin semnificative”, spune VREG. O familie din cea mai scumpă zonă va plăti în continuare cu un sfert (23%) mai mult pentru electricitate în 2025 decât în cea mai ieftină zonă. În 2024, această diferență a fost și mai mare (34%).
Tarifele de rețea pentru gazele naturale vor crește și ele, deși mai puțin decât cele pentru electricitate. O familie cu un consum de gaze naturale de 17.000 kWh pe an va plăti în medie 260 de euro în 2025. Adică o creștere de 15 euro, sau aproximativ 6%. Deși VREG limitează veniturile operatorului, tarifele de rețea pentru gaze naturale sunt și ele în creștere din cauza consumului în scădere. „De exemplu, consumul total al rețelei de distribuție în anii 2022 și 2023 a fost cu 12% mai mic decât în cei doi ani anteriori, ceea ce înseamnă că tarifele de rețea sunt în creștere. Este cazul unei familii cu un consum stabil de 17.000 kWh, dar multe familii și-au redus consumul de gaze naturale în ultimii ani și, prin urmare, plătesc mai puțin decât înainte.”