Flandra: Curtea Constituțională anulează prioritatea acordată părinților care lucrează în privința locurilor la creşǎ şi grǎdinițǎ
Curtea Constituțională le dǎ dreptate organizațiilor societății civile care au atacat decizia autorităților flamande de a oferi prioritate la locurile din creşe pǎrinților care lucrează.

„Odată cu crearea de locuri suplimentare, regulile de prioritate nu vor mai fi necesare”, a răspuns ministrul flamand al bunăstării, Caroline Gennez (Vooruit). „Actualul guvern a alocat 200 de milioane de euro pentru 10.000 de locuri suplimentare”, spune ea.
Începând cu 1 aprilie 2024, au intrat în vigoare noi reguli care stabilesc cine are prioritate la un loc în unitǎțile subvențiomate de îngrijire a copiilor în funcție de venit. Acestea acordă prioritate părinților care lucrează cu normă mare (cel puțin 4/5) sau care participă la formǎri profesionale sau alte cursuri de zi.
Guvernul flamand a introdus regulile prioritare în pofida avizelor negative din partea Consiliului Socio-Economic Flamand (SERV), a Consiliului de Stat, a Consiliului Flamand pentru Bunăstare, Sănătate Publică și Familie (WVG), a Agenției pentru Creșterea Copiilor și a Comisarului pentru Drepturile Copilului, spun organizațiile care au atacat legea, între care sunt şi sindicatele.
Douăzeci de organizații ale societății civile au criticat regulile de prioritate și au sesizat Curtea Constituțională pentru anularea noilor reglementări. „Aceste reguli implică o pierdere semnificativă de drepturi și sunt discriminatorii. Pragul de patru cincimi din munca depusă dezavantajează în special femeile, persoanele aflate în sărăcie, persoanele cu dizabilități sau boli cronice și persoanele provenite din medii migratorii. “Îngrijirea copiilor este un serviciu de bază, un drept pentru toți copiii”, subliniază coaliția organizațiilor societății civile.
Curtea Constituțională constată că noile reglementări aduc atingere dreptului la acces egal la îngrijirea copiilor, fără o justificare rezonabilă. Reglementările sunt discriminatorii, afirmă Curtea. Restricția privind locurile pentru familiile vulnerabile sau persoanele singure va fi, de asemenea, redusă la cel puțin douăzeci la sută.
Avocata Lies Michielsen (Progress Lawyers Network) şi-a exprimat satisfacția la verdict. „Curtea Constituțională respinge raționamentul guvernului flamand. Toți copiii au dreptul la servicii de îngrijire, acesta este un drept fundamental”, a declarat avocata la HLN. Potrivit lui Heleen Struyven, purtătoare de cuvânt pentru dosar, hotărârea indică o recunoaștere de către Curtea Constituțională a faptului că „o îngrijire bună a copiilor nu are doar o funcție economică, ci și de joacă, dar și un rol social și pedagogic pentru toți copiii. Această victorie este rezultatul unei coaliții solide și este o victorie importantă care ne dă speranță.”
Cu toate acestea, ministrul flamand pentru Ocuparea forței de muncă, Ben Weyts (N-VA), pledează pentru continuarea acordării priorității lucrătorilor. „Dacă există liste de așteptare pentru îngrijirea copiilor, este logic ca cei care lucrează să aibă prioritate. În acest fel, îi recompensǎm pe cei care muncesc și care contribuie la buget. Și astfel transmitem un semnal clar persoanelor care nu lucrează cǎ pot obține beneficii lucrând.”
Potrivit ministrului N-VA, Curtea Constituțională urmează aceastǎ logică. „dar spune că nu ar trebui să facem o distincție atât de strictă între familiile care lucrează cel puțin 4/5 și familiile care lucrează mai puțin. Este posibil să fim acum mai flexibili pentru fracțiunile de normă, în loc să stabilim ștacheta la 4/5, dar esența trebuie absolut păstrată: prioritate pentru cei care lucrează”, a spus Weyts.