Elevii neerlandofoni nu vor o vacanță de vară mai scurtă

8 din 10 elevi neerlandofoni nu vor o vacanță de vară mai scurtă, relevă un sondaj realizat de Asociația elevilor din școlile de limbă olandeză.

3.500 de elevi au răspuns întrebărilor din sondaj, după ce ministrul flamand al Educației, Ben Weyts (N-VA), a deschis consultările în acest sens, transmite Het Laatste Nieuws.

Guvernul comunității francofone a decis să scurteze vacanțele de vară cu două săptămâni începând cu anul școlar 2022-2023. Vacantele de toamnă și de primavară vor fi mai lungi, în schimb.

În Flandra, Weyts a cerut sfaturi din partea responsabililor din educație, a partenerilor sociali și a părinților.

„Vacanța de vară este singura care se simte ca o vacanță adevărată. Elevii se pot relaxa complet”, a declarat președintele Asociației elevilor flamanzi, Mauro Michielsen, pentru De Standaard.

În urmă cu câteva săptămâni, Consiliul Social și Economic din Flandra (SERV) a anunțat că nu va obiecta, dar, în același timp, nu consideră că este momentul potrivit pentru o reformă a ritmului școlar. Organizația care reunește patronii și sindicatele flamande își dorește mai mult timp și dezbateri mai consistente în această chestiune.

Prin urmare, unitățile de învățământ neerlandofone nu se îndreaptă deocamdată spre un nou calendar școlar. În martie, un alt sondaj arăta că 78% dintre profesorii din învățământul neerlandofon nu sunt de acord cu scurtarea vacanței de vară.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)