Două zile de proteste naționale: Vineri, 9 octombrie, și luni, 12 octombrie!
Sindicatele din Belgia organizează două zile de proteste separate, vineri, 9 octombrie, și luni, 12 octombrie, pentru a protesta față de politicile guvernului federal, chiar în timpul negocierilor pentru buget. Impactul major va fi în transportul în comun.

Vineri, 9 octombrie
O grevă de amploare va avea loc vineri, marcând cel de-al zecelea protest major împotriva politicilor guvernului federal de la începutul anului trecut.
Sindicatul FGTB-ABVV organizează vineri o manifestație națională pe străzile Bruxelles-ului; aceasta va porni de la Gara Centrală și se va îndrepta spre gara Bruxelles-Midi. „Dorim să ne clarificăm «liniile roșii» și să avertizăm guvernul să nu se atingă de puterea de cumpărare, de indicele costului vieții și de TVA”, a declarat un purtător de cuvânt.
Nu există estimări privind numărul participanților, însă manifestațiile anterioare au atras zeci de mii de oameni. Între timp, sindicatul CSC-ACV va protesta la sediile din Bruxelles ale partidelor aflate la guvernare.
Transport public
Perturbări în traficul rutier din capitală vor veni din două direcții: marșul propriu-zis și participarea angajaților STIB/MIVB la proteste.
La Bruxelles, circulația autobuzelor, tramvaielor și a metroului va fi serios afectată. STIB/MIVB a făcut o estimare inițială a liniilor funcționale, dar un tablou complet vom avea doar puțin înainte de ora 6:00 vineri dimineața.
În principiu, însă, ar trebui să circule următoarele linii:
METROU: 1 și 5
TRAMVAI: 4, 7, 8, 10, 82 și 92
AUTOBUZ: 14, 36, 46, 48, 58, 59, 71, 73, 87 (prelungită de la Simonis până la Étangs Noirs) și 95.
Toate ghișeele companiei vor fi închise.
În Flandra, angajații De Lijn participă la grevă. Aproximativ 40% din autobuzele și tramvaiele De Lijn nu vor circula vineri în întreaga regiune. Sistemul de planificare a călătoriilor a fost deja actualizat, astfel încât sunt afișate acum doar vehiculele care circulă vineri.
În Valonia, LeTec anunță de asemenea perturbări în circulația autobuzelor sale. Cursele anulate pentru data de 9 octombrie sunt afișate pe site și în aplicație de joi de la ora 16:00 și vor fi actualizate ulterior pe parcursul zilei de vineri.
Pe calea ferată nu vor fi probleme pentru că SNCB-NMBS nu va participa la greva de vineri.
În aeropoturi, pe Zaventem sunt probleme, în timp ce Aeroportul Charleroi scrie pe site că va opera toate zborurile.
La Zaventem, sunt anulate 140 de zboruri pentru ziua de vineri, întrucât activitatea companiei de servicii la sol Alyzia va fi puternic afectată de protestele naționale.Aproximativ 40% din zborurile Brussels Airlines sunt vizate de anulări.
Luni, 12 octombrie
Și la începutul săptămânii viitoare, transportul public va fi perturbat din cauza unui al doilea protest, organizat de sindicatul CGSP-ACOD, care se va extinde și în serviciile publice din întreaga țară. Dar deocamdată tabloul nu este complet, deși potrivit primelor informații impactul va fi mult mai mic.
❗️Calea ferată va fi afectată de această dată. SNCB/NMBS anticipează perturbări și pregătește un orar alternativ. Impactul exact al grevei asupra circulației trenurilor de luni nu este încă clar. Dar protestul începe de duminică seara de la ora 22:00, până luni seara la aceeași oră.
Toate cele trei companii de transport public avertizează că sunt posibile probleme în circulația autobuzelor, tramvaielor și a metroului, dar detaliile nu sunt disponibile deocamdată. Atât STIB/MIVB cât și De Lijn și LeTec vor afișa sâmbătă sau duminică orarele alternative.
Pe aeroporturi, pentru ziua de luni nu se anunță probleme. Atât Aeropotul Charleroi cât și Zaventem anunță că activitatea se va desfășura normal.
