Decorațiuni de Crăciun cu surprize în două localități din Flandra

Umorul involuntar este sănătos și de calitate. Localitățile belgiene se pregătesc pentru perioada festivă a sărbătorilor de iarnă. Și chiar și fără târguri de Crăciun, în plină pandemie de Covid-19, sunt primari care, fără intenție, știu să-și bucure cetățenii.

Foto HLN

La Ettelgem și Roksem, două localități aflate în administrarea primăriei Oudenburg (aproape de Oostende), de exemplu, decorațiile de Crăciun sunt sub forma unor … penisuri uriașe. Și nu sunt puține – 90 de bucăți. 

Iar primarul, care are simțul umorului, afirmă că nu aceasta a fost intenția autorităților locale:

“Bineînțeles că nu a fost intenția noastră ca decorațiile de Crăciun să fie sub formă de penis. Dar vedem și partea simpatică a situației. Mai trebuie să știți că serviciul nostru tehnic este cel care a făcut decorațiile astă vară. Iar dacă nu sunt aprinse, forma nu este atât de evidentă. Nu avem un buget atât de mare, așa că ne-am gândit să le facem noi. Anul trecut le-am făcut pentru Oudenburg, anul acesta la Ettelgem și Roksem.”

“Un astfel de ornament ne costă 165 de euro bucata, pentru că plătim doar materialele. Dacă le-am fi cumpărat de-a gata ne-ar fi costat 500 de euro bucata. Oricum, intenția a fost de a avea ceva diferit față de tradiționalele luminițe de Crăciun”, a precizat râzând primarul Antony Dumarey pentru Het Laatste Nieuws care menționează că această combinație alb-albastru reprezintă culorile orașului Oudenburg.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)