Daniela M. Iacob (artist plastic): ”M-aș bucura tare mult dacă s-ar ține un târg de Crăciun!”
Săptămâna aceasta mergem în Flandra de Vest, lângă Roeselare, pentru povestea de succes a Danielei M. Iacob. Venită de puțină vreme în Belgia împreună cu soțul ei și cei doi copii, Daniela a avut curajul de a-și continua pasiunea pentru artă și a porni pe cont propriu într-o țară străină, puțin prietenoasă, cu o limbă dificilă. Și-a făcut propriul ei atelier acasă unde îi învață pe copiii români, dar și pe belgieni dragostea pentru meșteșug și măiestria mâinilor. Daniela este voluntară și coordonează activitățile artistice la asociația română ”Roemenen uit Roeselare VZW”.
Dar la fel ca noi toți, Daniela este afectată de criza Covid-19 și, deși până la sfârșitul anului are programate câteva ateliere, nu crede că ne vom bucura de târguri de Crăciun în această iarnă.
Mi-a vorbit cu foarte multă pasiune despre activitatea ei și am simțit din tonul vocii și oftatul des că îi lipsesc atelierele cu mulți participanți:
Daniela M. Iacob: ”Ultimul atelier ”normal” ca să zic așa a fost în februarie, chiar înainte de Mărțișor. Am avut 16 copii. După aceea s-a închis totul. Nu am mai putut face nimic. Nici la asociație, nici eu. Și am redeschis timid, timid la începutul lui octombrie.
Lucrez cu copii români, dar la atelierele pentru adulți vin și flamanzi. Belgienii sunt plăcut surprinși și mulți mă întreabă dacă fac asta ca ocupație principală (hoofdberoep) sau din pasiune ca ocupație secundară (bijberoep). Și mulți se miră că aceasta este activitatea mea principală. Și îmi zic că am curaj să fac asta. Da, recunosc, puțin curaj, puțină nebunie. Ceva combinat. Dar îmi place ce fac. Chiar îmi place ce fac. Și cred că aș fi regretat toată viața dacă mă opream. Așa că lupt și merg mai departe. Pentru că la venirea în Belgia, mărturisesc că am oscilat. Nu știam ce să fac. Să continui ceea ce am făcut în România sau să fac cum face toată lumea, să iau un job normal 9.00 – 17.00. Dar aici m-am lovit de bariera de limbă. Neavând suficiente cunoștințe de neerlandeză nu prea poți găsi o slujbă decentă care să te mulțumească cât de cât. Și-atunci mi-am luat inima-n dinți și m-am dus și mi-am făcut acte de independent. Deci sunt ”zelfstandige”. Dar mi-a fost și îmi este dificil. Mi-e și frică pentru că a venit corona peste noi și mi-a anulat o grămadă de evenimente. Nu mai pot merge la târgurile de artiști pentru că nu se mai țin. Atelierele pe care le organizez în micul meu atelier sunt limitate ca număr.
Este o perioadă dificilă, acest lucru este cert. Iar pentru Daniela este chiar mai dificil pentru că trebuie să-și coordoneze activitatea după regulile Horeca. Deocamdată, potrivit Monitorului belgian, activitatea ei este permisă cu un număr limitat de persoane. Dar cu situația atât de volatilă, lucrurile se pot da peste cap în orice moment.
Daniela M. Iacob: ”În această perioadă mă ghidez după măsurile care se aplică în Horeca pentru că în domeniul meu de artă/meșteșuguri nu există linii specifice. Așa că până acum am funcționat cu patru persoane pentru fiecare atelier.
Am propriul atelier acasă. Și desigur trebuie să aplic rigorile crizei: măști, dezinfectant, distanță, tot ce trebuie pentru a putea să îmi desfășor activitatea în siguranță.
Încerc să organizez două ateliere pe lună. Dacă le fac prea des îmi e teamă că intervine rutina. Și de fiecare dată facem complet altceva. De la craft la pictură. De exemplu, la următorul atelier vom decora o cununiță de toamnă. Cu conuri, cu elemente de toamnă.
Intenția mea este ca până la sfârșitul anului să reușesc să termin planul cu două ateliere pe lună. M-aș bucura tare mult dacă s-ar ține un târg de Crăciun, dar sunt șanse minime. Mă îndoiesc că anul acesta voi avea parte de așa ceva. Iar pentru anul viitor, în funcție și de cum evoluează situația cu epidemia, mi-ar plăcea foarte mult să-mi deschid un magazin/atelier în apropiere. Visul meu este să am un magazin în față, iar în spate să am un atelier unde să vină lumea la cercuri de creație și unde să am loc să-mi organizez bulele mele creative. Să merg către următorul nivel profesional.”
Am întrebat-o pe Daniela dacă a simțit vreo schimbare în atitudinea oamenilor care îi calcă pragul de când cotidianul ni s-a dat peste cap din cauza crizei corona:
Daniela M. Iacob: ”Ce a schimbat criza corona? Copiii mi se par la fel. Nu mi se pare că s-ar fi schimbat ceva în atitudinea lor. Mi se par la fel de entuziaști, la fel de fericiți.
La adulți da, se vede o schimbare. Sunt mai reticenți, mai precauți. Păstrează distanța. Sunt de multe ori stângaci din cauza gesturilor cu care eram obișnuiți înainte. Reflexul este să întinzi mâna. Și din acest punct de vedere e puțin frustrant, dar ne adaptăm.”
Și pentru că online-ul a devenit noul normal și foarte multe activități se orientează spre virtual, am întrebat-o pe Daniela Iacob dacă o tentează abordarea virtuală și dacă un artist în Belgia poate trăi din vânzarea produselor sale pe internet:
Daniela M. Iacob: ”Dacă înainte mă bazam foarte mult pe târguri unde puteam să-mi vând produsele, acum totul a trecut online. Oamenii preferă târgurile. Vor să vadă produsul, să-l atingă. Veniturile substanțiale de acolo sunt. Clienții sunt mai reticenți la online. Eu sper să se schimbe mentalitatea și să înceapă să funcționeze și această activitate online. Mă bucur că funcționează foarte bine rețeaua de clienți care dau informația mai departe și așa ajung să am multe comenzi. Mi-am atras clienți printre colegi, printre prieteni, aici în satul în care locuiesc.
Am clienți fideli, asta este cea mai mare bucurie, și am clienți printre belgieni. Mă bucur că le place, am o doamnă care îmi comandă constant produsele. I se pare fantastic, mă laudă mereu și i se pare că sunt foarte creativă.
Vin și în atelier. La început din curiozitate. Își caută diverse activități cu care să-și umple timpul liber. Un exemplu foarte elocvent – la ultimul atelier am avut un cuplu mamă-fiică. Voiau să facă o activitate împreună, ceva decorativ, creativ și li s-a părut extraordinară ideea de a participa la un atelier de-al meu.”
Așa cum scriam în deschiderea acestui articol, povestea Danielei și a familiei ei este una fericită. Le place Belgia, s-au integrat fără probleme și au depășit cu succes bariera de limbă.
Daniela M. Iacob: ”Sunt în Belgia de trei ani și două luni. Am plecat din motive economice pentru că ne doream o viață mai bună, un sistem de educație mai bun pentru copiii noștri. Sincer, Belgia ne-a ales pe noi deoarece soțul meu căuta un serviciu mai bun și a primit o ofertă, firma fiind chiar aici în Flandra. Patronul locuiește în același sat cu noi. Este o firmă mică de familie. Așa că pot spune că Belgia și Flandra ne-au ales pe noi.
Flamanda este o limbă dificilă. Eu am studiat limbi străine. Și chiar și așa cu afinități spre limbi străine mi se pare greu de învățat. O fi și vârsta că nu mai am 20 de ani, dar este într-adevăr o limbă dificilă. Dar nu ne dăm bătuți. Nici eu, nici soțul. Copiii au învățat foarte repede și vorbesc extraordinar de bine. Și culmea că vorbesc și în dialect. La școală învață limba literară, iar cu colegii și prietenii vorbesc în dialect.
Mi-a luat ceva timp să mă adaptez vieții de aici. Eram o străină. Nu mă cunoștea nimeni. M-am bazat mult pe online. Mi-a luat ceva timp până să-mi construiesc o strategie, să pun cap la cap totul. Nu știam exact ce să fac. Am fost la cursul de integrare. Am făcut patru module de limbă. Noi suntem niște firi sociabile. Ne-am făcut prieteni. Cred că suntem unul dintre cazurile fericite. Ne-am adaptat foarte bine aici unde suntem și ne place.”
Pe Daniela M. Iacob o găsiți virtual AICI:
Atelierul de creație și pictură de ceasuri pe vinil – sâmbătă, 7 noiembrie 2020 – toate detaliile AICI
