Cum vrea Comisia Europeană să rezolve criza energetică și să tempereze facturile uriașe la gaz și electricitate

Discursul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre starea Uniunii Europene a confirmat în mare parte ceea ce presa europeană scria de câteva zile. Criza energetică a fost punctul central al intervenție, în contextul războiului din Ucraina și cu prezența surpriză a primei doamne Olena Zelenska.

În primul rând, von der Leyen le-a cerut consumatorilor europeni să limiteze consumul de energie la orele de vârf. O metodă de a prelungi durata stocurilor și de a trage prețurile în jos, a spus șefa executivului european.

Apoi a venit propunerea de plafonare a profiturilor realizate de companiile care produc energie electrică ieftină (nucleară, regenerabilă), dar care profită de prețurile uriașe de pe piață. Comisia estimează venituri “de solidaritate” de aproximativ 140 de miliarde de euro în urma acestei contribuții, care va merge către gospodăriile vulnerabile și către companiile energofage.

Detaliile propunerii vor veni mai târziu, dar din documentele care au ajuns în presă, Comisia ar dori să scadă profituri peste un preț al energiei electrice de 180 de euro pe megawat oră.

„Aceste companii au venituri care depășesc cele mai nebunești visuri”, a explicat von der Leyen. „În economia noastră de piață, obținerea de profit este un lucru bun. Dar în aceste vremuri este greșit să se facă profituri record în detrimentul consumatorilor. În aceste vremuri, profitul trebuie împărțit cu cei care au cea mai mare nevoie de el.”

Comisia așteaptă o „contribuție la criză” din partea marilor companii de petrol, gaze și cărbune, a spus von der Leyen. „Toate acestea sunt măsuri de urgență și temporare la care lucrăm, la fel ca și discuțiile noastre despre plafonările de preț”, a subliniat von der Leyen. Dar șefa CE nu a detaliat prea mult acest punct, pentru care Belgia pledează încă din martie.

Miniștrii energiei au cerut Comisiei să investigheze un plafon general al prețului la gaz vinerea trecută. Pe 30 septembrie are loc o nouă reuniune extraordinară sub președinția cehă a UE.

Comisia Europeană propune înființarea unui nou grup operativ cu reprezentanți ai statelor membre UE, care va încerca să negocieze acorduri cu furnizori cheie precum Norvegia.

Ursula von der Leyen a subliniat în discursul său că negocierea ar fi o modalitate mai eficientă de a scădea prețurile gazelor, care sunt stabilite pe piața globală.

“Un nou grup operativ va fi înființat pentru a negocia acorduri cu Norvegia și alți furnizori de gaze, astfel încât scădem într-un mod rezonabil prețul gazului”, a subliniat von der Leyen.

În paralel, von der Leyen a anunțat crearea unui nou punct de referință pe piața gazelor pentru a reflecta trecerea rapidă a UE de la gazul de conductă importat la gazul natural lichefiat (GNL), care este comercializat pe piața globală și expediat din locuri îndepărtate, cum ar fi Qatar și Statele Unite.

„Trebuie să ne diversificăm sursele și să ne îndepărtăm de Rusia”, a insistat ea, menționând că livrările de gaze prin conducte de la Moscova au scăzut acum la 9% din consumul de gaz al UE de la aproximativ 40% anul trecut.

Șefa Comusiei Europene a explicat, de asemenea, modul în care Comisia intenționează să reducă impactul prețului gazului asupra formării prețului la energie electrică. Von der Leyen promite o „reformă profundă și extinsă” a pieței de energie electrică. „Configurația actuală a pieței de energie electrică nu mai este de partea consumatorului. Beneficiile surselor de energie ieftină ar trebui să ajungă și la consumatori.”

Companiile energetice care se confruntă cu dificultăți financiare se vor putea, de asemenea, să se bazeze pe suport de lichiditate. Prin urmare, în octombrie, Comisia va propune o reformă a cadrului temporar pentru ajutorul de stat. Acest lucru ar trebui să permită garanții guvernamentale.

În discursul său, președinta Comisiei a detaliat și necesitatea urgentă de a reduce dependența de combustibilii fosili, nu doar de cei originari din Rusia. „Vreau o schimbare de paradigmă – un salt în viitor”, a spus ea.

Pentru Von der Leyen, hidrogenul poate “schimba regulile jocului” pentru Europa. Ea vrea să o transforme dintr-o piață de nișă într-o „piață de masă”.

Pentru a reduce decalajul investițional care încă există și pentru a echilibra cererea și oferta, va fi înființată o nouă bancă de hidrogen. Acest lucru va contribui la garantarea achiziției de hidrogen cu resurse din Fondul European de Inovație. Mai exact, banca va putea investi 3 miliarde de euro „pentru a ajuta la construirea viitoarei piețe de hidrogen”.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)