Crește considerabil numărul deceselor provocate de accidente rutiere
Numărul deceselor provocate de accidente rutiere a crescut considerabil în primul trimestru al 2022.
111 persoane și-au pierdut viața pe șosele, cu 50% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut când se înregistrau 74 de decese.
Un indicator îngrijorător extras din cel mai recent barometru al siguranței rutiere realizat de Institutul Vias pe baza cifrelor poliției federale.
S-a revenit astfel la nivelul înregistrat în 2019, înainte de pandemie, când s-au raportat 113 decese.
În Valonia, decesele pe șosele s-au dublat anul acesta comparativ cu anul trecut: 57 față de 26. În Flandra sunt mai multe decese, dar creșterea nu este dramatică: 50 în primul trimestru din 2022 față de 46 în 2021. Iar în Bruxelkes au murit 4 persoane în accidente rutiere în primele trei luni ale acestui an, față de 2 în aceeași perioadă din 2021.
La nivel național, se observă o creștere importantă a numărului de decese în rândul celor aflați în autoturisme – de la 37 la 54 – și a accidentelor în care sunt implicate camioane – de la 18 la 24. Au murit de aproape patru ori mai mulți pietoni în accidente rutiere în primul trimestru din 2022 față de anul trecut: 22 față de 6.
A crescut și numărul răniților cu 32% de la 7.871 în 2021 la 9.698 în 2022, adică o majorare de 23%.
Numărul accidentelor în care sunt implicați utilizatorii de trotinete electrice s-a triplat de la 96 în 2021 la 296 în 2022, iar numărul accidentelor în care sunt implicați motocicliști și bicicliști a crescut cu 35%, respectiv 22%.