Copiii și părinții sunt invitați duminică la o întâlnire cu și despre emoții

Biblioteca Prichindeilor din Belgia și Arthis (Casa de cultura belgo-română) ne propun un eveniment interesant despre cum ne gestionăm emoțiile în relația cu copiii – “Emoțiile mele vs emoțiile copilului meu”.

Anamaria Vition și Violeta Cernat își propun în timpul evenimentului, care li se adresează atât părinților cât și copiilor, să exploreze alături de cei prezenți “cauzele pentru care copiii nostri reacționează uneori ca niște mici monștri” și “de ce noi, adulții, la rândul nostru, ne simțim uneori copleșiți de emoții și ne pierdem cumpătul, chiar rațiunea”. Iar acestea sunt doar două dintre temele care vor fi dezbătute.

Ce mai propun organizatoarele? “Discuții prietenoase și empatice, fără critică si judecată, un joculeț simplu și practic pentru copii, dar și câteva soluții pentru părinți despre cum să își consume/ domolească furia lor și apoi furia copiilor.” Și bineînțele nelipsita poveste pentru cei mici adaptată tematicii.

Evenimentul se desfășoară între orele 11.00 și 13.00 la sediul Arthis, Rue de Flandre 33, 1000 Bruxelles.

Participarea este gratuită, dar trebuie completat un formular. Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)