Copiii români din Roeselare ne aduc în case bucuria sărbătorilor și ne colidă în Ajunul Crăciunului!
Bucuria Crăciunului vine anul acesta de la Roeselare, din Flandra de Vest, unde am descoperit câțiva români foarte activi în promovarea valorilor noastre naționale. Multe dintre activitățile lor au fost deja prezentate de Ziarul de Belgia, cele mai recente fiind mini-târgul de Crăciun sau atelierele artistice. Dar, de data aceasta, ne vom bucura împreună de corul de copii “Angels” al Asociației. Pentru că cei mici ne-au pregătit colinde de Crăciun.
Iar unul dintre administratorii Asociației “Roemenen uit Roeselare vzw”, Florin Pop, s-a mobilizat imediat pentru a-i putea înregistra.
“Corul nostru există din septembrie 2018 și este dirijat de Mădălina-Andreea Bucur și de Florian Popa. Sunt copiii membrilor asociației noastre. Ei participă și la alte activități cum ar fi sesiunile de lectură cu povești în limba română, ateliere de pictură, de fabricat săpun natural sau de decorat turtă dulce.”
Dar, înainte de a-i asculta pe copii, l-am rugat pe Florin Pop să facă o prezentare a asociației pe care o coordonează alături de alți români inimoși.
“Asociația noastră a fost înființată în August 2018 în urma unor dezbateri publice pe tema organizării comunității românești din Roeselare cu scopul unor activități socio-culturale și de integrare sub numele de Roemenen uit Roeselare vzw. Activitățile noastre cuprind de la ateliere de creație pentru copii, tradiții și obiceiuri specifice românești (mărțișoare, decorațiuni din materiale reciclabile, cercei și stele pentru Crăciun), până la activități sportive și recreative. Ne preocupă, de asemenea, prezentarea și promovarea micilor întreprinzători, artiști și artizani la evenimentele locale unde asociația noastră este prezentă. Ne implicăm și în susținerea activă cu logistică a altor grupuri de dezvoltare personală.”
Pandemia ne-a izolat în case, iar pentru Asociația românilor din Roeselare acest lucru a însemnat suspendarea activităților pentru multe luni. Dar perioada de pauză a avut binecuvântările ei ascunse:
“În perioada martie 2019 – septembrie 2021 am fost într-o mică hibernare și am întrerupt toate activitățile publice din cauza restricțiilor.
Dar, între timp, am fost foarte activi în spatele cortinei și am reușit să formăm un grup de peste 25 de persoane foarte dedicate, cu un adevărat simțit al voluntariatului. Este grupul nostru de lucru. Suntem cei care organizăm evenimentele și activitățile asociației. Iar pentru anii viitori dorim să creștem și mai mult. Și mă bucur foarte mult că și în privința membrilor asociației, posesori de carnete de membru, anul acesta am reușit să ne apropiem de 100. Carnetele de membru sunt pentru cei care doresc să ne susțină activitățile, fără obligații de niciun fel. Ne ajută la funcționarea în statutul legal al asociației.”
Florin Pop mi-a povestit într-un mod inedit și ce l-a determinat să înființeze această asociație în Roeselare. Este mărturisirea sa de suflet.
“Cine sunt eu? Auzeam această întrebare inclusiv de la copiii mei, dar și de la copiii prietenilor și cunoscuților. Pentru că cei mici nu știau dacă sunt român sau belgian. Locuiesc aici și vorbesc o altă limbă, dar totuși sunt altceva și nu știu exact de unde vin. Atunci am venit cu ideea înființării unei organizații care ar trebui să ajute într-un fel sau altul copiii români și familiile lor din Roeselare în procesul integrării. Și nu oricum, ci într-un fel în care să ne păstrăm identitatea românească, dar și să fim buni cetățeni și să aducem o contribuție societății în care trăim, fără a ne reduce din obligații. Au fost multe idei despre ce am putea face și sub ce formă. Cred că suntem foarte norocoși pentru că aici în Roeselare sunt foarte mulți romani de cea mai bună calitate și am reușit, în scurt timp, să punem în practică o serie de programe. Și aș vrea să profit de această ocazie pentru a le mulțumi tuturor pentru toată implicarea lor, indiferent că vorbim de un minut pe an sau de dedicare totală.
Începând din 2022, vom avea un portofoliu de activități mult mai bogat și mai diversificat. Avem deja câteva proiecte chiar foarte mari, iar acum suntem în perioada de discuții, de calcul al bugetelor, etc.
Avem încredere că, în timp, o să găsim mai mulți voluntari și susținători pentru “Roemenen uit Roeselare vzw”. Am ales drept simbol pentru asociația noastră stejarul care reprezintă rădăcinile noastre românești , iar coroana sa bogată noile oportunități oferite de noua noastră casă, Belgia. Posibilitățile care sunt la îndemâna tuturor. Prin voință și determinare putem să ne reinventam și să lucrăm și la partea noastră de dezvoltare personală și să fim deschiși la noi idei, culturi și descoperiri.
După mai bine de 10 ani în Belgia pot să spun oricărui nou venit: *ai încredere în tine, fii serios, asumă-ți responsabilități, fii mai bun cu cei din jurul tău, dacă îți place ceva sau ai un vis nu renunța la el, luptă și viața te va răsplăti într-un fel sau altul*.”
Și nu în ultimul rând, atât eu cât și Florin Pop, vrem să le mulțumim celor care au făcut posibilă sesiunea de înregistrare a colindelor: Biserica Creștină Română “Vestea Bună” Roeselare.
„Moș Crăciun cu plete dalbe” – Corul de copii „Angels”
„Steaua sus răsare” – Corul de copii „Angels”
„O, ce veste minunată” – Corul de copii „Angels”