Consumatorii au la dispoziție o nouă platformă online pentru reclamații și întrebări

Consumatorii pot contacta de acum înainte o nouă platformă online pentru reclamații și întrebări.

ConsumerConnect” este o platformă a guvernului federal unde consumatorii găsesc răspunsuri și soluții la plângerile lor. Site-ul înlocuiește punctul de raportare al Ministerului Economiei pentru consumatori. Dacă aveți o dispută cu o companie și nu puteți rezolva singuri problema, puteți solicita un serviciu de mediere. Site-ul vă va direcționa către departamentul corect.

Victimele fraudelor sau escrocherilor pot depune dosarul digital la Inspectoratul Economic prin intermediul noii platforme. Se poate decide apoi inițierea unei investigații sau transferul către serviciile de inspecție competente. Acest demers poate duce la sancțiuni sau la urmărirea penală în caz de infracțiune.

Platforma oferă, de asemenea, informațiile necesare despre drepturile consumatorului în diverse domenii precum energie, telecomunicații, servicii financiare, asigurări sau construcții. Reclamantul va putea să-și urmărească dosarul prin crearea unui cont, dar acest lucru nu este obligatoriu. Se pot pune întrebări sau face reclamații fără conectare individuală la platformă. De asemenea, se pot face plângeri anonime.

Există o variantă și pentru cei care nu se descurcă online. Ei au la dispoziție o linie telefonică sau două ghișee la sediul ministerului unde se pot scana și imprima documente. Intenția autorităților este să deschidă ghișee în mai multe locuri. Se poate lua legătura cu serviciul de protecție a consumatorilor din Ministerul Economiei apelând 0800 120 33.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)