Comitetul de Coordonare pe criza energetică poate fi convocat miercuri

Premierul poate convoca o reuniune a Comitetului de Coordonare miercuri, de la ora 15:00, pentru a discuta despre criza energetică.

Anunțul vine de la cabinetul premierului, dar întâlnirea nu este încă bătută în cuie pentru că invitațiile nu au fost trimise, potrivit HLN.

Șeful guvernului vrea o consultare cu toate guvernele regionale despre modul în care federalul poate „ajuta cetățenii să reducă eficient consumul energetic”, în condițiile în care prețul gazului și cel al electricități au ajuns la niveluri record.

Anterior, premierul a spus că nu exclude o plafonare a prețurilor în Belgia, deși dorește ca acest lucru să aibă loc la nivel european.

„În următoarele săptămâni voi lucra la nivel european cu celelalte state membre pentru a implementa acest lucru cât mai repede posibil”, a declarat premierul la VTM Nieuws. Dacă implementarea unui plafon european pentru prețurile la energie eșuează, Belgia va analiza alte opțiuni, a mai adăugat premierul, deși vor fi „mai puțin puternice” și „cu efect mai limitat”.

Premierul a comentat și declarația de la începutul săptămânii când a spus că următoarele 5-10 ierni vor fi dificile.

“Este realitatea și trebuie să le spunem acest lucru oamenilor.”

Despre posibilele măsuri belgiene nu sunt deocamdată detalii, dar șeful executivului federal a subliniat că „avem în față ani dificili, însă ne putem descurca, putem proteja populația dacă lucrăm împreună.”

„Am fost printre primii lideri care au declarat că nu putem rezolva problema prețurilor doar cu reduceri de taxe și că este nevoie de o plafonare. Dar acest lucru este posibil doar împreună cu alte țări europene. Văd că și Germania începe acum să realizeze că este singura soluție posibilă.”

Premierul a făcut precizări și despre despre închiderea reactoarelor Doel 3 și Tihange 2 despre care spune că este „inevitabilă”.

„Faptul că trebuie închise acum este o decizie care a fost luată în urmă cu 3-4 ani. Acest lucru este inevitabil. Dar planul nostru de iarnă ia în considerare 100% această închidere care nu va avea niciun impact asupra securității aprovizionării.” Premierul a mai precizat că „nu sunt împotriva explorării corecte a tuturor opțiunilor pe termen mediu și lung, dar închiderea pe termen scurt este inevitabilă”.

El mai consideră că trebuie abordate profiturile enorme ale companiilor energetice. „Companiile noastre și noi, ca cetățeni, suferim din cauza acestor prețuri foarte mari. Bineînțeles că nu este just să existe companii care să facă profituri excesive din această criză.” Prim-ministrul spune că se uită la ce se poate face în acest sens: „Fiecare trebuie să-și aducă o contribuție într-un moment dificil ca acesta.”

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)