Bruxelles: Un an fǎră guvern regional. Care sunt consecințele concrete pentru locuitorii capitalei?

Viața merge înainte la Bruxelles, chiar dacǎ, la un an de la alegeri, nu există o coaliție care sǎ susținǎ un nou guvern regional. Iar această situație are consecințe concrete pentru administrarea orașului.

Tunelurile, de exemplu, ar trebui să beneficieze de lucrări majore. Dar fără niciun guvern, este imposibil accesul la finanțare. „Avem probleme tehnice care se înmulțesc din cauza infrastructurii îmbătrânite, iar asta implică tot mai multe închideri de tuneluri; cu impact asupra cetățenilor”, spune Camille Thiry, purtătoarea de cuvânt a Bruxelles-Mobilité. Pentru a lansa un proiect de renovare în valoare de peste 100 de milioane de euro, ministerul regional „are nevoie de aprobarea guvernului privind specificațiile și bugetele sale”, continuă Camille Thiry. Prin urmare, lucrările la tuneluri sunt suspendate, dar și parțial în impas. Este cazul viitoarei linii 3 a metroului. Anumite secțiuni așteaptă decizii de la un guvernul care nu există.

O altă consecință foarte importantă este suspendarea subvențiilor pentru renovare, al căror buget necesită aprobarea unui guvern pe deplin funcțional. „În prezent, odată cu suspendarea de la începutul anului 2025, 75% din șantierele planificate nu vor fi realizate”, avertizează Jean-Christophe Vanderhaegen, directorul Embuild Bruxelles. „75% reprezintă o întreagă rețea de IMM-uri și microîntreprinderi care sunt implicate în renovarea urbană, care încep să întâmpine probleme și pot chiar să dea faliment.” „În 2024, am înregistrat 2.000 de falimente în sector, numai la Bruxelles, iar acum suntem deja cu 20% peste această cifră, care a marcat un record negativ”, mai spune Jean-Christophe Vanderhaegen la RTL Info.

Spitalele publice depind, de asemenea, de decizii politice pentru a investi și a asigura îngrijiri de calitate. Dar și aici, totul este înghețat. „Avem o infrastructură extrem de importantă în spital: farmacie, terapie intensivă și camere de gardă, în care dorim să facem investiții pentru a îndeplini standardele și a îmbunătăți calitatea îngrijirii pacienților”, explică Christophe Soil, directorul general al Spitalului Saint-Pierre. „Pentru a lansa aceste lucrări, avem nevoie de acordul guvernului regional. Nu mai avem interlocutori care să ne poată răspunde și să ne spună «suntem de acord cu asta, nu suntem de acord cu cealaltă».” Prin urmare, aceste decizii sunt temporar înghețate până la formarea guvernului.

Pentru a-și arăta nemulțumirea, aproape 500 de cetățeni au decis să se adune luni la Bruxelles. Au organizat un picnic în fața Bursei de Valori, o acțiune simbolică cu un singur slogan: „destul e destul”. Inițiativa a fost a Asociației „Respect Brussels”, care solicită reluarea negocierilor. „Lăsați-vă interesele la o parte și luați Bruxellesul ca punct de plecare pentru toate negocierile voastre”, îndeamnă Daniel Verougstraete, organizatorul evenimentului. Chiar dacă mâine s-ar forma un nou guvern, sarcina lui ar fi dificilă. Regiunea este puternic îndatorată. Deficitul pentru acest an va ajunge la 1,6 miliarde de euro.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.