Bruxelles: Circulația metroului pe liniile 2 și 6 și a tramvaielor 4, 10, 51 și 82 a revenit la normal în zona Midi – Clemenceau!

Bruxelles: Circulația metroului pe liniile 2 și 6 și a tramvaielor 4, 10, 51 și 82 a revenit la normal în zona Midi – Clemenceau!

Actualizare 14:15

✅ liniile de metrou 2 și 6 și tramvaiele 4, 10, 51 și 82 și-au reluat circulația normală. Stațiile de metrou Midi, Delacroix și Clémenceau sunt din nou accesibile călătorilor, după ce au fost închise timp de mai bine de 8 ore la ordinul poliției.

Actualizare 13:30

A venit și reacția Parchetului. Purtătorul de cuvânt Willemien Baert a precizat că „a fost efectuată o operațiune de căutare de mare amploare, întrucât pe imaginile de supraveghere video disponibile erau vizibili doi suspecți care fugeau în tunelurile de metrou. Acest lucru a dus la închiderea stațiilor de metrou Clemenceau și Midi. În acest stadiu, nimeni nu a fost arestat, dar ancheta continuă. Nu există niciun indiciu privind un motiv terorist pentru acest incident armat. “ nu se știe cât mai rămân închise stațiile de metrou, nici când se va relua circulația tramvaielor. „Luați metroul pe linia 1 între Gare de l’Ouest și Arts-Loi”, ne sfătuiește STIB.

Actualizare 13:00

În jurul prânzului, forele speciale au părăsit stația Clemenceau, dar căutările nu s-au încheiat, a precizat parchetul. „Nimeni nu a fost încă arestat. Ancheta continuă, momentan nu există indicii că împușcăturile ar avea un motiv terorist”. „Parchetul a desemnat și un expert în balistică și au fost găsite mai multe cartușe de gloanțe.“

Potrivit RTBF, un post de comandă a fost înființat în primăria Anderlecht. Noul ministru de Interne, Bernard Quintin (MR), a părăsit dezbaterea din parlamentul federal pentru a merge la primăria din Anderlecht. „Vreau să înțeleg ce se întâmplă, mergem pe teren. Ancheta este în plină desfășurare, nu voi comenta mai departe”.

Actualizare 12:30

Incidentul armat are legătură cu traficul de droguri din Anderlecht, potrivit poliției. Circulă și fotografia celui de-al doilea suspect înarmat. Operațiunile de căutare a celor doi sunt în plină desfășurare.

Foto Le Soir

Actualizare 12:00

Cei doi suspecți sunt încă liberi. Poliția îi caută activ. Perimetrul de securitate stabilit rămâne activ, spune purtătoarea de civând a Zonei de poliție Bruxelles-Midi. Stațiile de metrou Clemenceau, Midi și Delacroix rămân închise. Liniile de tramvai 4, 10, 51 și 82 sunt parțial întrerupte!

Actualizare 11:00

RTBF a publicat o fotografie cu unul dintre suspecți. Este vorba despre cel care a tras focurile de armă automată.

Foto RTBF Info

Actualizare 10:30

Stațiile de metrou Gare du Midi, Clemenceau și Delacroix sunt închise din ordinul poliției. Metroul nu circulă pe liniile 2 și 6 între Trône și Gare de l’Ouest. Tramvaiele 4 și 10 sunt întrerupte între Gare du Nord și Churchill Tramvaiele 51 și 82 nu circulă între Porte d’Anderlecht și Gare du Midi.

Actualizare 10:00

Incidentul armat a avut loc în jurul orei 6:15 pe strada Jorez, lângă stația de metrou Clemenceau. Potrivit imaginilor camerelor de supraveghere, două persoane au fost implicate. Unul dintre suspecți a tras focuri cu o armă automată. „Suspecții au fugit spre stația de metrou și ar putea fi încă în tunelul dintre stațiile Clemenceau și Midi”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției, Sarah Frederickx. „Poliția Bruxelles-Sud și poliția feroviară federală fac percheziții în zonă. Nu au fost răniți”, mai precizează ea citată de Le Soir.

Imagini obținute de RTBF

Știrea inițială

Metroul nu circulă la Bruxelles pe liniile 2 și 6 între Trône și Gare de l’Ouest din ordinul poliției. Se caută activ unul sau mai mulți suspecți în urma unor focuri de armă trase miercuri dimineață în apropierea stației Clémenceau, potrivit Zonei de poliție Bruxelles-Midi. Stațiile Clemenceau și Midi sunt închise!

Se presupune că autorii au fugit prin tunelul metroului sau cu metroul. Prin urmare, poliția a cerut întreruperea circulației încă de la ora 6:30.

În plus, tramvaiele 4 și 10 nu circulă între stațiile Lemonnier și Berckendael, din aceleași motive, mai precizează STIB/MIVB.

Articolul se actualizează!

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)