Bruxelles: Instituțiile europene pot fi vizitate de publicul larg pe 10 mai

Instituțiile europene de la Bruxelles își deschid porțile publicului cu ocazia Zilei Europei, pe care o sărbătorim pe 9 mai. Sâmbătă, pe 10 mai, cei care doresc pot să le viziteze și sǎ afle mai multe despre istoria Uniunii Europene, dar și despre cum funcționează acestea, mai ales cǎ 2025 marchează un moment aniversar special: 75 de ani de la semnarea Declarației Schuman care a pus bazele Uniunii pe care o cunoaștem astǎzi.

Parlamentul European

Puteți explora modul în care legislația UE ne afectează viața de zi cu zi, dar și cum cetățenii pot influența deciziile parlamentului european. Vǎ puteți întâlni cu reprezentanții grupurilor politice europene, vizita hemiciclul, descoperi standurile informative și participa la diverse activități (ultima intrare la 17:30).

Accesul este posibil între orele 10.00 și 17.30.

Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene

Anul acesta Consiliul european sǎrbǎtoreşte 50 de ani de existențǎ. Consiliul și cele 27 de state membre vă așteaptă sâmbǎtǎ cu standuri dedicate, unde veți găsi jocuri interactive și alte surprize. Sunt bineveniți vizitatori de toate vârstele. Accesul este gratuit pentru toată lumea și nu este nevoie de înscriere prealabilă.

Programul de vizitare este între orele 10.00 și 18.00.

Comisia Europeană

Pe 10 mai, la Bruxelles, puteți vizita sediul principal al Comisiei Europene, clădirea Berlaymont, între orele 10:00 și 18:00, pentru a afla mai multe despre activitățile executivului european.

Serviciul European de Acțiune Externă (SEEAE)

Vizitatorii sunt așteptați şi la Serviciul European de Acțiune Externă din Bruxelles, la Schuman, în inima cartierului european, pentru vizitare și pentru a participa la o serie de activități interesante. Puteți călători în întreaga lume, într-o singură zi, și descoperi modul în care UE lucrează în toate capitalele mari ale lunii.

Clǎdirea SEAE se poate vizita liber între orele 10:00 și 18:00, tot sâmbătă 10 mai.

Comitetul Economic și Social European (CESE)

Sâmbătă, 10 mai, şi clǎdirea CESE este accesibilǎ celor care doresc sǎ-i treacă pragul. Este o ocazie unică de a descoperi activitatea singurei instituții a UE care reprezintă societatea civilă, inclusiv angajatori, lucrători și alte grupuri de interese, cum ar fi organizațiile de tineret, ecologiștii, consumatorii, grupurile de femei și multe altele.

Comitetul European al Regiunilor

Puteți afla mai multe despre instituția care reprezintă regiunile și orașele din UE și despre ceea ce fac aleșii politici regionali și locali pentru cetățeni. Vor fi standuri interactive care prezintă rolul și activitățile Comitetului European al Regiunilor și ale grupurilor sale politice.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.