Bruxelles: Familia lui Fabian, bǎiatul ucis de o mașină a poliției, a organizat joi o ceremonie de rǎmas bun în Parcul Elisabeth

Aproximativ 300 de persoane s-au adunat la ceremonia de rămas bun organizată joi după-amiază de familia lui Fabian, bǎiatul din Moldova, în vârstă de 11 ani, lovit mortal, luni, de o mașină a poliției într-un parc din Ganshoren, Bruxelles. Ceremonia a avut loc în prezența delegatului general pentru Drepturile Copilului al Federației Valonia-Bruxelles, Solayman Laqdim.

Foto Le Soir

Luni, în jurul orei 17:50, Fabian, aflat pe o trotinetă electrică, a fost lovit în timp ce era urmărit de o mașină a poliției în Parcul Elisabeth, lângă Bazilica Koekelberg din Bruxelles. Deși serviciile de urgență au încercat să-l resusciteze, copilul a murit la spital.

Flori și cuvinte de omagiu au fost depuse la locul tragediei din Parcul Elisabeth, unde a fost așezat sicriul în care se afla trupul neînsuflețit al lui Fabian. Sutele de oameni care au fost la ceremonie au ținut un minut de reculegere, într-o atmosferă grea, plină de emoții și lacrimi.

Solayman Laqdim a subliniat că a fost „uimit de tăcerea” decidenților politici în acest caz. Potrivit acestuia, această tăcere arată „problema structurală” existentă la Bruxelles între tineri și poliție. „Așteptăm să se facă lumină”, a subliniat delegatul general pentru Drepturile Copilului al Federației Valonia-Bruxelles.

Ancheta în acest caz a fost încredințată Comitetului P (organismul care investighează faptele polițiștilor) „pentru a garanta o investigație complet independentă și imparțială”, a dat asigurǎri parchetul din Bruxelles într-un comunicat de presă.

Conform primelor constatări, mașina poliției a încercat să oprească copilul, care se afla pe o trotinetă electrică. Băiatul ar fi fugit dupǎ somația polițiștilor și ar fi fost urmărit, apoi lovit de mașina poliției, bǎiatul decedând ulterior la spital.

„Fabian era un băiat dulce, vesel și curios. Îi plăcea să învețe, să se joace, să râdă cu cei dragi și urma să-și sărbătorească ziua de naștere în câteva zile. Avea toată viața înainte. Mergea pe trotinetă, ca atâția alți copii de vârsta lui, dar viața sa a fost întreruptă brusc.” „Fabian nu va fi doar un alt nume în statistici. Cerem adevărul, cerem dreptate. Și cerem o conștientizare generală: această urmărire a fost exagerată.”

Luni seara, Fabian se întorcea acasă pe o trotinetă electrică când ar fi fost somat de poliție sǎ se oprească, probabil din cauza vârstei sale fragede. Din motive încă neclare, copilul a fugit și a fost urmărit de poliție. Cu puțin înainte de ora 18:00, în Parcul Elisabeth, a fost lovit de un vehicul al poliției. În ciuda încercărilor de resuscitare la fața locului și a transferului la spital, copilul a murit din cauza rănilor suferite.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.