Belgia rămâne una dintre țările cu cele mai mari impozite pe salariu din Europa
Belgienii și rezidenții din Belgia sunt printre cetățenii care plătesc unul dintre cele mai mari impozite din Europa.
Potrivit celui mai recent studiu OCDE, Belgia este printre statele fruntașe când vine vorba de impozitarea la locul de muncă, iar persoanele singure fără copii sunt cele care plătesc cei mai mulți bani statului, adică aproape 52,3% din remunerație.
Concret, dacă ne referim la salariul mediu din 2019 de 3.486 de euro brut conform Statbel, o persoană singură, fără copii, plătește 1.812 euro pe impozit, iar salariul net rămâne la doar 1.674 de euro pe lună. Acest este un calcul teoretic și poate varia în funcție de diferiți factori. Mai trebuie ținut cont de faptul că salariile au fost indexate de la această estimare, dar procentul de impozitare este corect, potrivit calculelor făcute de RTBF Info.
În restul țărilor europene membre ale OCDE, procentul de impozitare a salariului pentru persoanele singure fără copii este mult mai mic, în medie, undeva la 41,3%, la o diferență de peste 10% față de Belgia. Pe exemplul citat mai sus, salariul net ar fi în jur de 2.057 de euro. Dar și salariile medii diferă de la o țară europeană la alta.
Pentru persoanele singure fără copii care au un salariu mai mare decât media, adică 167% din salariul mediu, impozitul crește la 59%. Pentru cei care sunt mai puțin bine plătiți (67% din salariul mediu), impozitul scade la 46%.
Cuplurile cu copii care câștigă salariul mediu sunt în avantaj. Dar și aici impozitul rămâne ridicat. Pentru cuplurile căsătorite cu două venituri și care au doi copii, ponderea impozitelor era anul trecut de 45,2%, Belgia fiind fruntașă și la acest capitol.
Impozitele și contribuțiile sociale pentru cuplurile căsătorite cu un singur venit mediu și doi copii ajung la 37,2% din salariu. La această categorie Belgia este pe locul șase.
Pentru un părinte singur cu doi copii care primește două treimi din salariul mediu, impozitul se ridică la 29,35%. Doar Suedia stă mai prost cu un impozit de 32,4%.
Această impozitare ridicată a tinerilor fără copii în comparație cu familiile cu copii se explică printr-un singur motiv: numărul persoanelor aflate în întreținere. „Progresivitatea impozitului crește rapid, chiar și pentru veniturile mici. Când nu beneficiezi de un regim special, deduceri speciale, ești puternic impozitat”, a explicat Edoardo Traversa, profesor la Facultatea de Drept a ‘UCLouvain.
„Una dintre modalitățile prevăzute de legiuitor pentru a reduce progresivitatea impozitului este acela de a avea persoane în întreținere (copii, părinți în vârstă etc.). Partea din venit scutită de impozit crește în funcție de numărul persoanelor aflate în întreținere, iar persoanele singure fără copii în general nu beneficiaza de ea. In plus, creșterea ponderii veniturilor scutite de impozit se mărește proportional cu numărul persoanelor aflate in întreținere”, adauga el.
O altă observație din datele OCDE este că impozitarea salariilor a scăzut în general în ultimii douăzeci de ani.
„Impozitul pe venit a fost introdus în anii 1960 când ocuparea forței de muncă era deplină. Salariile au crescut și au crescut și taxele. Dar oamenii nu și-au dat seama de creșterea impozitelor”, spune Edoardo Traversa.
„Astăzi, salariile stagnează și, în pofida indexării, cota de impozitare este foarte mare. Acesta este motivul pentru care unele guverne au făcut alegerea politică de a reduce impozitul pe salarii în ultimii ani. Este o veste bună că impozitarea salariilor este în scădere în Europa. pentru că salariile cresc mai puțin decât alte forme de venit”, adaugă el.
Prin urmare, impozitele pe salarii scad, dar remunerația brută nu crește la fel de mult ca înainte. Și în ceea ce privește puterea de cumpărare, salariul unui muncitor a stagnat din anii 1980 în timp ce PIB-ul și prețurile au crescut. În mod paradoxal, puterea de cumpărare a scăzut pentru cea mai săracă parte a populației, chiar dacă impozitarea s-a diminuat și ea.
„Astăzi, vârstnicii sunt cei cu cele mai puține șanse de a deveni săraci, spre deosebire de tineri. Și totuși, tinerii sunt cei care plătesc adesea cele mai mari impozite pe salariu.”
Expertul spune că sunt mai multe căi de a reechilibra balanța: creșterea impozitului pe consum (TVA, accize, taxe pe anumite produse etc.), impozite pe bunuri (imobiliare, succesiune etc.) sau chiar impozit pe profit (taxe la multinaționale, pe profituri în exces, pe dividende etc.).
“Dar toate acestea vor depinde de alegerile politice care se pot face sau nu în viitor”, conchide expertul.