Belgia rămâne campioana impozitării veniturilor din muncă, potrivit unui raport al OCDE

Belgia este singura țară din cele 38 de state membre OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) unde mai mult de 50% din venitul brut din muncă merge spre taxe și impizitw. Pentru persoanele singure, fără copii, cota fiscală în Belgia este de 52,7%. Acest lucru înseamnă că la fiecare 100 de euro brut câștigați, doar 47,3 euro merg către lucrător în timp ce 52,7 euro merg la trezoreria statului.

Belgia are performanțe mult mai slabe decât media OCDE (34,8% în 2023). Există o diferență de cinci puncte procentuale între Belgia și Germania, care s-a clasat pe locul doi cu o povară fiscală de 47,9%.

Prin comparație, Olanda se află la 35,1%. Așadar, pentru vecinii noștri, aproximativ 65 de euro din cei 100 luați ca referință de venit sunt direcționați către venitul net al unui lucrător, cu aproape 20 de euro mai mult decât în cazul Belgiei.

Povara fiscală medie pentru un lucrător singur a scăzut cu 0,3 puncte procentuale de la 53% în 2022 la 52,7% în 2023 (probabil din cauza indexării treptelor de impozitare) și cu 4,4 puncte procentuale de la 57,1% la 52,7% din 2000 încoace. Cu toate acestea, este mai mare decât în 2019, când 52,3 euro mergeau spre trezorerie. Promisiunile din campania electorală 2019 de a face munca plătită mai profitabilă nu au fost îndeplinite. Să nu uităm că anul trecut o încercare de reformă fiscală a eșuat. Planul ministrului de Finanțe Vincent Van Peteghem a urmărit să reducă această cota fiscală sub 50%. Belgia ar fi rămas în continuare cel mai prost elev din clasă, dar nu s-ar fi mărit diferența față de țara aflată pe locul doi.

Între timp, munca a devenit mai interesantă în țările vecine Belgiei. Cota fiscală olandeză a scăzut de la 36,9% la 35,1%, în timp ce în Germania, a scăzut de la 49,3% în 2019 la 47,9%.

Discriminarea socială continuă în Belgia împotriva persoanelor singure, fără copii, potrivit raportului OCDE. Dacă 52,7 euro din salariul persoanelor singure merg la trezoreria statului, pentru un cuplu cu doi copii în care un partener primește un salariu mediu, suma care intră în conturile statului este de 37,3 euro din fiecare 100 euro plătiți de angajator. Acest lucru se datorează alocațiilor pentru copii și celorlalte beneficii fiscale acordate familiilor cu copii. Cu un procent de 37,3%, Belgia a avut a cincea cea mai mare povară fiscală dintre statele OCDE pentru un lucrător căsătorit cu doi copii care a câștigat un venit mediu în 2023. Doar Finlanda, Franța, Suedia și Turcia se descurcă mai rău. Media OCDE este de 25,7%.

Dacă înte-o familie cu doi copii ambii părinți lucrează (unul câștigând salariul mediu, celălalt două treimi din salariul mediu), 45,1 de euro din cei 100 de referință merg la trezorerie. Din nou: nicio țară OCDE nu stă mai rău.

Cei care câștigă mai mult decât salariul mediu sunt și mai taxați. O persoană singură care câștigă un salariu mare (167% din salariul mediu) pierde 58,9 de euro în favoarea statului.

Desigur că toți acești bani se reîntorc indirect către lucrători prin pensii, servicii de sănătate sau cele pentru educația și îngrijirea copiilor.

Raortul Taxarea salariilor 2024 dezvăluie că ratele efective de impozitare pe salarii au crescut în majoritatea țărilor OCDE, venitul după impozitare al lucrătorilor singuri care câștigă salariul mediu scăzând în 21 din 38 de țări OCDE.

În majoritatea statelor, creșterea impozitării forței de muncă a fost determinată în primul rând de creșterile impozitului pe venitul personal. În timp ce salariile reale au scăzut în 18 țări OCDE, salariile nominale au crescut în 37 din 38 de state, deoarece inflația a rămas peste nivelurile istorice. În absența indexării automate a sistemelor fiscale în multe țări OCDE, inflația ridicată tinde să crească obligațiile fiscale ale lucrătorilor, împingându-i în categorii de impozitare mai mari și erodează valoarea scutirilor de impozite și a beneficiilor în numerar pe care le primesc.

Noua analiză OCDE se concentrează pe compararea între țări a poverii fiscale – definită ca totalitatea impozitele pe muncă plătite atât de angajați, cât și de angajatori, minus beneficiile familiale, ca procent din costurile forței de muncă. Se analizează opt tipuri diferite de gospodării, care variază în funcție de nivelul de venit și de componența gospodăriei.