Autostrada E40 închisă în ambele sensuri la Drongen în acest weekend

Centrul flamand pentru trafic (Vlaams Verkeercentrum) avertizează că autostrada E40 către mare va fi închisă circulației pe ambele sensuri la Drongen (Gent, Flandra de Est).

Circulația va fi oprită complet în noaptea de sâmbătă, 9 septembrie, spre duminică, 10 septembrie, pentru a permite demolarea unui pod, indică Agenția flamandă pentru trafic (Agentschap Wegen en Verkeer).

Autostrada va fi inaccesibilă de la ora 20:00, sâmbătă seara, până la 9:30, duminică dimineața. „În direcția Gent, autostrada va fi închisă de la Aalter. În direcția Oostende, va fi închisă de la Sint-Denijs-Westrem.”

Traficul de la Bruxelles spre mare va fi deviat de la Aalter prin N44, E34/N49 și R4 pentru a reintra pe E40 după zona de șantier. La fel și în cealaltă direcție, dar ruta ocolitoare începe la Sint-Denijs-Westrem. De duminică de la ora 9:30, autostrada va fi redeschisă. Viteza va rămâne însă limitată la 70 km/h pe cele trei benzi de circulație.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)