Angajații Audi Bruxelles refuză reluarea activității, pe fundalul anunțului că niciun nou model nu va fi produs la uzina din Forest

Angajații Audi Bruxelles refuză miercuri să reintre în producție, după o pauză de aproape două luni marcată de nemulțumiri. Ei se tem că-și vor pierde locurile de muncă. Anunțul conducerii că niciun model nu va fi alocat pentru producție la Bruxelles de către conducerea Volkswagen a provocat și mai mult haos. O astfel de veste echivalează în ochii multora cu sfârșitul fabricii, dacă nu se găsește nicio alternativă.

Foto Le Soir

Întoarcerea în activitate ar trebui să aibă loc treptat. Miercuri, ar reintra în producție salariații din divizia de caroserie și angajații fabricii de automobile, în jur de 700 de persoane, scrie Belga citând un purtător de cuvânt. Apoi, de joi, ar reveni cei de la vopsitorie. În sfârșit, vineri, tot personalul, aproximativ 3.000 de oameni, ar trebui să reintre în producție.

Doar că miercuri dimineață în jur de 300 de salarisți au anunțat că nu vor să reia munca fără o perspectivă clară asupra viitorului lor.

„Oamenii nu vor să meargă la muncă pentru că au încă multe întrebări”, a declarat la VRT NWS Franky De Schrijver de la sindicatul socialist ABVV. „Vor mai multă claritate cu privire la viitorul fabricii.” Purtătorul de cuvânt al Audi, Peter D’Hoore, a declarat marți că fabrica nu se închide. Potrivit acestuia, mai sunt și alte scenarii pe masă. „Vorbim cu potențiali investitori. Aceștia pot fi și producători de mașini, dar vom păstra explicațiile pentru reuniunea specială cu partenerii sociali”.

Sindicatele speră că va exista o altă cale și un viitor pentru fabrică. Pe 17 septembrie vor veni mai multe detalii pentru că atunci are loc următorul comitet de întreprindere. Sindicatele solicită informații detaliate despre opțiunile alternative și o prezentare generală a potențialilor cumpărători.

Chiar și în scenariul reluării activității, producția va fi redusă. Doar 7.000 de SUV-uri Q8 e-tron sunt de așteptat să iasă de pe liniile de asamblare până la sfârșitul anului. Conducerea plănuiește să opereze doar cu două echipe, la o rată de cincisprezece mașini pe oră. Pe 9 iulie, chiar înainte de închiderea colectivă a companiei pentru câteva săptămâni, conducerea Audi și-a anunțat intenția de restructura uzina din Bruxelles, punând sub semnul întrebării aproximativ 3.000 de locuri de muncă.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)