Apel la grevă generală pe 31 mai 2022

Sindicatul socialist face apel la grevă generală pentru 31 mai 2022. Marțea viitoare este zi de acțiune sindicală în sectorul public. Transportul în comun, serviciile de strângere a gunoaielor, dar și serviciul public de radioteleviziune vor fi afectate de grevă.

Foto RTBF Info


Circulația trenurilor va fi perturbată de grevă pentru că angajații SNCB participă la acțiunile sindicale.

Personalul din școlile neerlandofone va participa le protest, dar pentru francofoni nu există apel generalizat la grevă. Dacă vor fi cadre didactice care vor să participe, atunci colegii le vor suplini.

Prin această grevă, sindicatele vor astfel să atragă atenția asupra “crizei generalizate” și asupra “lipsei de efort” privind îmbunătățirea puterii de cumpărare.

Totodată, sunt nemulțumiri legate de programul de muncă supraîncărcat și de lipsa de personal. Se cer salarii mai bune și o reconsiderare a sistemului de pensii.

Nemulțumiri sunt și în ceea ce privește salariile funcționarilor publici federali care nu au mai fost reformate de 20 de ani. Ministra de resort, Petra De Sutter, susține revendicările funcționarilor și vrea un acord în acest sens, dar discuțiile se vor relua după 31 mai, transmite RTL Info.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)