Apărarea recrutează 4.500 de oameni în 2025: soldați, rezerviști și mulți civili!
Apărarea lansează o vastă campanie de recrutare pentru 2025, scoțând la concurs peste 4.500 de posturi.
An de an, operatiunile de recrutare demarate în armată pentru ocuparea unui total de 10.000 de posturi vacante continua. Pentru anul viitor, fișa de recrutare arată că sunt 1.250 de poziții pentru soldați și marinari, 950 pentru subofițeri și 300 pentru ofițeri. Nu este nevoie de diplomă pentru a fi soldat sau marinar, cu condiția să fi absolvit studiile obligatorii sau să fi împlinit 18 ani în ziua înrolării.
Pe de altă parte, pentru cele 950 de posturi de subofițeri, este necesară diploma de liceu (CESS). Candidaților li se va oferi formare în cadrul Apărării Profilurile căutate sunt variate: de la tehnicieni la operatori de dronă, șoferi pe ambulanță, sudori, asistenți la resurse umane, colaboratori logistici sau bucătari. Pentru a deveni subofițeri, candidații pot fi plătiți și de armată pentru a urma studii în aeronautică, electronică, electromecanică, construcții sau infirmerie, de exemplu.
Tot pentru candidații subofițeri, cei care dețin deja o diplomă de licență sunt, de asemenea, căutați în domenii foarte variate: de la electronică la asistență medicală, geografie, fizică, chimie, biologie, agronomie, biotehnologie, educație fizică, informatică sau drept.
Cei 300 de candidați ofițeri, care vor fi recrutați, fie vor urma Școala Militară Regală, unde vor obține o diplomă de master, fie vor face studii universitare civile finanțate de Apărare, fie sunt deja absolvenți de studii superioare. Și pentru aceste posturi oferta este bogată: ingineri, psihologi, medici, stomatologi, juriști etc. În majoritatea cazurilir, cei recrutați vor primi un contract pe durată determinată de mai mulți ani, prelungibil și care poate, în anumite condiții (examene, de exemplu), să ducă la un contract pe durată nedeterminată.
Anul viitor, Apărarea intenționează să se adreseze și rezerviștilor cu un total de 1.050 de posturi. 830 de rezerviști vor putea lucra cu jumătate de normă și își vor împărți orele de muncă între angajatorul civil și Apărare. Alți 150 de rezerviști vor putea lucra cu normă întreagă timp de un an. Aproximativ șaptezeci de studenți rezerviști vor putea, de asemenea, să urmeze pregătire militară în vacanța de vară.
Nu în ultimul rând, Apărarea mai intenționează să se orienteze către civili. În 2024, 460 de posturi vacante au fost disponibile pentru civili. În 2025 sunt 960 de locuri. Este cel mai mare număr de posturi vacante oferite în recenta legislatură. Profilurile căutate variază de la IT și noi tehnologii la resurse umane. În ofertă sunt și contracte pentru absolvenții care caută un prim loc de muncă, adică tineri sub 26 de ani fără experiență.