Anvers: Schimb de focuri în apropiere de Meir. Trei răniți, dintre care doi grav, și cinci persoane arestate

Actualizare: Parchetul din Anvers a anunțat miercuri seară că a solicitat un judecător de instrucție pentru tentativă de omor.

Știrea inițială: Schimb de focuri la Anvers, într-un bloc de apartamente din Christusstraat, care leagă Rooseveltplaats de Meir. Trei persoane au fost rănite, două dintre ele având viața în pericol. Persoanele implicate au varste cuprinse intre 23 si 38 de ani. Polițiștii au reținut cinci persoane, deși potrivit Het Nieuwsblad, nu este clar cine este făptuitorul și cine sunt victimele. Situația este sub control, dar polițiștii le cer locuitorilor cer să evite zona.

Foto VRT NWS

Două persoane implicate în incidentul armat au fugit într-o parcare din apropiere, la Sint-Jacobsmarkt/Kipdorpbrug, unde au fost găsite ulterior de poliție.

„Trei persoane au fost rănite, două dintre ele în stare gravă, care le pune viața în pericol. Un al treilea bărbat a suferit și el răni grave, dar nu se știu detalii despre starea lui”, potrivit poliției.

Polițiștii vor să stabilească cine sunt făptuitorii și cine sunt victime. „Cine a tras o armă de foc și dacă au existat mai multe arme.” Autoritățile nu vor să spună nimic despre identitățile celor implicați. În primă fază au fost arestate patru persoane. O a cincea se afla într-un apartament din imobilul în care s-au petrecut faptele. Bărbatul a fost scos cu cătușe la ceva timp după incident. A fost și el arestat. Un perimetru se securitate a fost stabilit de polițiști, care survolează zona cu drone.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)