Anchetă la o fermă din Geel care ar fi vândut deliberat ouă cu salmonella
Parchetul din Anvers a deschis o anchetă la o fermă din Geel care ar fi vândut în mod deliberat ouă contaminate cu salmonella. Ouăle sunt de la găini crescute în aer liber marca t’Hennehof, cu o durată minimă de valabilitate până la 21.07.2025 inclusiv și au fost vândute începând cu 01.05.2025.

În timpul unei inspecții, care a avut loc la 29 ianuarie, Agenția pentru Siguranța Alimentelor a găsit salmonella într-una dintre clădiri. Agenția a plasat imediat ferma sub supraveghere, declară parchetul, iar ouăle puteau fi folosite doar pentru prelucrare, întrucât instalațiile sofisticate elimină bacteriile și riscul de contaminare. “Agenția a primit informații că ouăle au fost totuși introduse pe piața de consum în pofida tuturor măsurilor”, se arată într-un comunicat de presă.
Parchetul din Anvers a fost sesizat în contextul riscului pentru sănătatea publică. Procurorii au extins, la sfârșitul săptămânii trecute, ancheta judiciară pentru încălcările normelor privind siguranța alimentară, fraudă și contrafacerea de timbre, transmite VRT NWS.
“Ferma este în prezent blocată și nu este permisă preluarea ouălor, nici măcar pentru instalațiile de prelucrare. la o fabrică de spart ouă. Toate ouăle de acolo vor fi distruse,” precizează Agenția care va continua să monitorizeze situația, în timp ce ancheta judiciară continuă. „Este important să știm la ce scară au fost comercializate ouăle”, spune procurorul Kristof Aerts la VRT NWS. „Se pare că situația este mai gravă decât se anticipa.”
Ouăle au ajuns pe rafturile supermarketurilor Carrefour și Spar, printre altele. Se estimează că este vorba de câteva mii. Majoritatea a ajuns la fabrici de prelucrare, dar agenția știe, de asemenea, că destule ouă au ajuns la consumatori. Conform informațiilor VRT NWS, nu au existat reclamații din partea unor persoane care să se fi îmbolnăvit de pe urma consumului.
Salmonella este o bacterie care poate provoca boli gastrointestinale și poate fi deosebit de periculoasă pentru copiii mici, femeile însărcinate și vârstnici.