Amenzile de circulație vor putea fi plătite, în curând, și în rate

Ministrul Justiției Vincent Van Quickenborne (Open Vld) a anunțat că va exista anul acesta posibilitatea ca plata amenzilor de circulație să se facă în rate.

„Politica noastră ar trebui să fie mai umană”, a menționat ministrul Van Quickenborne pentru trustul Mediahuis.

“Mai ales acum că multe familii se confruntă cu creșterea prețurilor la energie, este foarte neplăcut când mai vine și o amendă de circulație. Sistemul judiciar înțelege că oamenii se pot confrunta cu dificultăți de plată”, a declarat ministrul.

Deocamdată nu se poate solicita o schemă de plată pentru o amendă de circulație. Cei care plătesc fracționar o amendă trebuie să plătească și costuri suplimentare. Dar acest lucru se va schimba în lunile care urmează. Cu încasarea imediată de către poliție și cu o soluționare pe cale amiabilă de către procuror, un plan de rate pentru amenzile rutiere de până la 3.000 de euro poate fi solicitat prin intermediul site-ului Ministerului Justiției.

Până acum, planurile de rambursare erau permise doar pentru amenzi penale, după ce acestea erau solicitate printr-o scrisoare oficială. Din octombrie aceste scheme de plată pot fi cerute și digital. Planurile de plată pentru amenzile rutiere vor urma spre sfârșitul anului.

„Plata poate fi repartizată pe maximum șase luni, prin care vă alegeți data scadentă lunară. Planurile de rambursare sunt, de asemenea, fără dobândă”, a declarat ministrul Van Quickenborne.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)