Aeroportul din Charleroi se așteaptă la perturbări majore din cauza grevei generale din 9 noiembrie

Aeroportul Bruxelles-Sud Charleroi estimează, de asemenea, perturbari majore ca urmare a grevei generale de miercuri, 9 noiembrie, potrivit unui comunicat de presă.

Conducerea aeroportului estimează ca va fi greu de ajuns în terminale din cauza posibilelor acțiuni de protest din jurul incintei. De asemenea, activitatea în aeroport ar putea fi mult încetinită. Este foarte probabil ca anumite zboruri să fie reprogramate pentru a evita situațiile haotice.

Călătorii sunt rugați să urmărească pagina de internet a aeroportului, unde vor fi actualizate zborurile. Cei care trebuie să călătorească miercuri, 9 noiembrie, sunt așteptați să ajungă la aeroport cu cel puțin trei ore înainte de zbor și să călătorească numai cu bagaj de mână, dacă este posibil.

“Sunt în desfășurare discuții cu partenerii și companiile aeriene pentru a asigura securitatea pasagerilor pe cât de mult posibil”, se arată în comunicat.

Aeroportul din Bruxelles (Zaventem) a avertizat deja despre întreruperile din ziua grevei. Cel puțin 40% din zborurile programate pe 9 noiembrie la Zaventem au fost deja anulate ca măsură de precauție. Mai mult, acest număr ar putea crește.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)