Aalter: Sute de cazuri de discriminare în procedurile de înregistrare a rezidenților cu nume strǎine
În martie anul trecut, emisiunea Pano de la VRT și cotidianul De Morgen au dezvăluit că municipalitatea Aalter, condusă de primarul CD&V, Pieter De Crem, întârzia premeditat înregistrarea locuitorilor cu nume străine. Întrebarea este acum dacă ministrul Justiției, Annelies Verlinden (CD&V), care la vremea aceea era la Interne, știa despre procedura ilegală.

Până de curând, străinii din Aalter trebuiau să aștepte de până la nouă ori mai mult decât belgienii pentru o schimbare de adresă. Situația decurgea astfel: dacă un străin dorea să se înregistreze în Aalter, localitate condusă de primarul Pieter De Crem (CD&V), trebuia mai întâi să se supună unei verificări a calității locuinței. Din cauza listelor lungi de așteptare, acest lucru putea dura cu ușurință câteva luni sau chiar mai mult de un an în cele mai extreme cazuri. Și asta a adus cu sine o mulțime de probleme: dificultăți în încheierea unui contract de muncă, deschiderea unui cont bancar, înscrierea la școală a copiilor și așa mai departe.
La sfârșitul lunii martie, consiliul local a eliminat procedura, după ce jurnaliștii flamanzi de la VRT și De Morgen au descoperit o serie de ilegalități. Dar povestea nu se termină aici: un audit realizat de Audit Vlaanderen este încă în desfășurare, iar parchetul din Flandra de Est a început, de asemenea, o anchetă preliminară privind încălcări ale legii antidiscriminare. Experții afirmă cǎ procedura era ilegalǎ și a cauzat multă suferință, frustrare și incertitudine cu privire la reședință pentru sute de străini.
Se știa despre situația din Aalter în rândul unui cerc de persoane de la Interne încă de la începutul anului 2024, scriu jurnaliștii flamanzi. Cel puțin la nivelul administrației și al Serviciului Public Federal pentru Afaceri Interne, unde au fost primite peste o sută de plângeri. Două entități de la Interne au luat, de asemenea, măsuri. Atât Oficiul pentru Imigrări, cât și Oficiul pentru Identitate și Afaceri Civile au solicitat primăriei Aalter să facă ajustări în mai 2024 și au avut loc chiar întâlniri cu reprezentanți ai autorităților municipale.
Mai mult, VRT și De Morgen au dezvăluit că funcționarii serviciului public au atras atenția inclusiv cabinetului ministrului asupra cazurilor de discriminare. Toate ingredientele par să fie prezente pentru a ridica semne de întrebare cu privire la diligența cu care biroul ministrului de interne, Verlinden (CD&V), a colaborat cu celelalte servicii publice atunci când i s-a atras atenția cǎ la Aalter au loc discriminări, localitatea fiind condusă de aproximativ treizeci de ani de primarul CD&V, Pieter De Crem, așadar același partid al ministrului. Întrebată despre acest lucru în luna martie a anului trecut, Annelies Verlinden, ministru de Interne până la începutul lunii februarie 2025, a declarat că nu fusese informată despre aceste fapte înainte de dezvăluirile din presa flamandă.
În acest weekend, De Morgen și Pano (VRT) au făcut noi dezvăluiri. Potrivit acestora, biroul lui Verlinden a fost informat de la bun început despre problemele legate de procedurile pentru reședință ale anumitor locuitori din Aalter. Până la alegerile federale din 9 iunie 2024 și până la depunerea jurământului de către noul guvern De Wever în februarie anul acesta, Annelies Verlinden a deținut funcția de ministru de interne și a fost responsabilă de aceste dosare.
Jurnaliștii de la De Morgen și Pano au întocmit o cronologie a evenimentelor. În decembrie 2023, Ministerul de Interne a fost informat despre anomaliile procedurii privind verificarea locuințelor rezidenților de origine străină din Aalter. După ce a primit plângeri de la cetățeni, s-a deschis un dosar privind o posibile cazuri de discriminare.
Două luni mai târziu, pe 12 februarie 2024, conducerea administrației Internelor a trimis biroului ministrului de resort, Annelies Verlinden, o scrisoare pe care intenționa să o trimită autorităților municipale din Aalter, implicit primarului Pieter De Crem, pentru a le reaminti obligațiile legale privind domiciliile. Serviciul public îi cerea ministrului să semneze această scrisoare.
O lună mai târziu, în martie 2024, administrația de la Interne a relansat cererea la cabinetul Verlinden. Ceea ce va face, din nou, în iulie 2024, întrebând dacă celebra scrisoare a fost între timp trimisă primarului din Aalter.
Conform celor de la De Morgen și VRT, cabinetul Verlinden era, așadar, la curent. Întrebarea este de ce această scrisoare nu a fost trimisă primarului și de ce, din partea cabinetului Verlinden, nu s-a luat nicio măsură pentru „punerea la punct” a edilului din Aalter. O altă întrebare este dacă însǎși Verlinden a fost informată despre situație.
Annelies Verlinden, care a devenit ministru al Justiției în februarie 2025, susține că nu a fost niciodată informată despre acest lucru. Iar mingea este pasată înapoi guvernului flamand și la ministrul regional de interne CD&V, Hilde Crevits, care exercită supravegherea autorităților locale.
Nu este sigur, însă, că acest lucru va fi suficient pentru a calma furtuna. De partea flamandă, partidul de opoziție Groen îl suspectează pe fostul ministru de interne că „a închis ochii la practicile ilegale ale lui De Crem”, așa cum a declarat deputatul Matti Vandemaele, considerând că acest lucru a subminat credibilitatea lui Annelies Verlinden în actualul său rol de ministru al Justiției.