A12: Un șofer care circula pe contrasens a provocat o tragedie vineri seara la Meise: doi morți și un rănit grav!
Vineri seara, un șofer care conducea pe contrasens a provocat o tragedie pe A12 la Meise. Două persoane și-au pierdut viața, iar o a treia a fost grav rănită în urma accidentului în care au fost implicate mai multe vehicule.
Actualizare 25 ianuarie:
Din cercetările poliției și din declarațiile martorilor de până acum reiese că șoferul fantomă (42 de ani) era sub influența alcoolului. Femeia, aflată la volanul mașinii cu care acesta a intrat în coliziune frontală și care a murit la impact, avea 60 de ani. La fel și soțul ei grav rănit în accident. Din fericire, starea acestuia este stabilă, potrivit autorităților. Poliția a ridicat cele două mașini pentru investigații. Totodată, luni vor fi prelevate probe toxicologice de la șoferul fantomă pentru a stabili dacă și ce a consumat. Mai mulți martori povestesc momentele de coșmar prin care au trecut când și-au dat seama că, deși se aflau pe autostradă, un autoturism venea din contrasens. “Am văzut două faruri venind spre mine și am tras imediat de volan spre dreapta.” Din păcate conducătoarea auto ucisă nu a avut același reflex.
Actualizare 23:30
Pentru Nieuwsblad, un martor ocular a relatat: „L-am văzut conducând din zona industrială Londerzeel. Ne-am oprit pe banda de urgență să-l urmărim. S-a oprit între Londerzeel și Imde pe banda a treia pentru a urina pe zona verde centrală a autostrăzii. Se pare că și-a continuat cursa cu consecințele dramatice pe care le cunoaștem.”

Informațiile inițiale:
“Șoferul fantomă ar fi intrat pe A12 la Willebroek și a condus pe contrasens până la Meise unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autovehicul”, a declarat Gilles Blondeau de la parchetul Halle-Vilvoorde pentru HLN.
Conducătorul auto care rula pe contrasens a murit. Nici femeia care se afla la volanul autoturismului lovit frontal nu a supraviețuit”, a precizat Blondeau. “Un alt pasager a fost transportat la spital cu răni grave.”
„Coiziunea a avut loc în apropiere de Meubelen Cockaert”, a precizat primarul orașului Meise, Gerda Van den Brande. „Nu am mai experimentat niciodată așa ceva până acum, un accident atât de grav. Este groaznic. Se presupune că șoferul fantomă ar fi părăsit Willebroek lângă Carré și a provocat accidentul la Meise. Mai multe mașini s-au ciocnit între ele ca urmare a tragediei.”
Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 20.50. A12 pe direcția Anvers este complet închisă circulației. În prezent, șoferii care ajung în zonă sunt întorși din drum de poliție.