
25 iunie – grevă națională! Transportul public, serios perturbat!
Pe 25 iunie, frontul comun sindical organizează o nouă grevă generală în semn de protest față de reformele anunțate de guvernul Arizona. Mobilizarea sindicală se estimează a fi de mari proporții.

Aeroporturile au anunțat deja perturbări majore, Aeroportul Charleroi fiind complet blocat. De pe Zaventem nu va pleca niciun avion, iar sosirile sunt și ele serios afectate. Din cele 261 de zboruri de sosire programate pentru miercuri, vor fi operate doar 103. Cele aproape 160 de sosiri anulate afectează aproximativ 19.000 de pasageri. Aeroportul le recomandă tuturor celor care au zboruri de întoarcere pe aeroportul Zaventem să verifice starea zborului cu compania aeriană.
Miercuri, companiile regionale de transport public au venit la rândul lor cu precizări legate de impactul grevei.
La Bruxelles, STIB/MIVB se așteaptă la perturbări semnificative pe rețeaua de transport a capitalei, pe tot parcursul zilei de 25 iunie. Compania a anunțat că își va ține pasagerii la curent în timp real cu situația din teren prin Facebook, WhatsApp, aplicația STIB/MIVB, pe site-ul companiei și prin call center începând cu ora 6:00. STIB își sfătuiește călătorii să găsească o alternativă de deplasare. “Folosiți Floya, aplicația care vă permite să combinați toate opțiunile de transport din Bruxelles”, mai transmite STIB/MIVB.

În Valonia, TEC estimează la rândul său importante perturbări în circulația autobuzelor și tramvaielor sale. Traseele anulate vor fi integrate treptat în motorul de căutarea de pe site-ul companiei și în aplicație începând de vineri, 20 iunie. Acestea vor fi actualizate până în ziua grevei, pe baza informațiilor primite. “Dacă este posibil, vă recomandăm insistent să optați pentru o alternativă la transportul public”, scrie compania pe retelele de socializare. .

În Flandra, De Lijn a anunțat că nu a fost depus aviz de grevă. Prin urmare, purtătorul de cuvânt al companiei flamande se așteaptă ca serviciul să asigurat „în mare” normal, deși nu are încă nicio perspectivă asupra posibilelor acțiuni la subcontractori, transmite VRT NWS.
Pe calea ferată, SNCB/NMBS afirmă că nu a fost depus preaviz de grevă pentru miercuri, 25 iunie 2025. „Cu toate acestea, sunt posibile perturbări din cauza afluxului preconizat de trenuri către și dinspre Bruxelles”, precizează compania de transport de călători pe calea ferată.
Totodată, serviciile de strângere a gunoiului pot fi serios afectate de grevă, mai ales la Bruxelles și Anvers!