13 februarie – protest național! Perturbări în transportul public! Niciun zbor nu pleacă de pe Zaventem și Charleroi!

Este grevă generală pe 13 februarie. Prima cu care se confruntă guvernul De Wever. Sindicatele mobilizează oamenii pentru a-și exprima nemulțumirea cu privire la reformele anunțate de acordul coaliției Arizona. Ar fi trebuit să fie o demonstrație a serviciilor publice, dar salariații afiliați sindicatelir din mai multe companii private au anunțat că se alătură protestului. Manifestația de stradă de la Bruxelles începe la ora 10:30, la Gara de Nord. Activitatea multir sectoare va fi dată peste cap!

Transport public

Aeroporturi:

Nu vor exista plecări de pe Aeroportul național (Zaventem), joi, 13 februarie, din cauza grevei naționale. Sosirile vor fi, de asemenea, afectate și nu sunt excluse anulări, anunță aeroportul. Activitățile aeroportuare vor fi serios perturbate. Pasagerii afectați vor fi informați de companiile aeriene.

Actualizare: Aeroportului Charleroi anunță de asemenea suspendarea tuturor plecărilor. În ceea ce privește sosirile, ar trebui să fie operate doar zborurile Schengen. Aeroportul anunță că lipsa personalului împiedică buna desfășurare a operațiunilor aeroportuare. “Pasagerii care urmau să zboare de la Charleroi joi vor fi contactați de compania lor aeriană pentru o nouă rezervare sau o rambursare a biletului.”

“Regretăm încă o dată impactul acestor acțiuni asupra planurilor de călătorie ale pasagerilor noștri și ne cerem scuze pentru orice inconvenient cauzat”, mai scrie aeroportul pe rețelele de socializare.

Calea ferată

Angajați SNCB/NMBS nu participă la această grevă. Ei au protestat în ianuarie. Dar se așteaptă ca trenurile să fie pline la orele de vârf pentru că mulți sindicaliști vor veni la Bruxelles pentru a participa la demonstrație.

Transport regional

În Flandra, De Lijn avertizează că protestul va afecta circulația vehiculelor sale și își cere scuze călătorilor. Totodată, îi sfătuiește pe pasageri să verifice planificatorul de călătorii pentru a vedea ce autobuze și tramvaie circulă. Detaliile sunt disponibile din 11 februarie.

La Bruxelles, Stib/Mivb estimează că orarul său va fi perturbat toată ziua din cauza grevei și a manifestației. Informații despre disponibilitatea transportului public în capitală vor fi disponibile în ziua grevei, de la ora 6:00, în timp real.

În Valonia, TEC anunță perturbări importante pe 13 februarie, dar precizează că traseele afectate vor fi cunoscute doar în ziua grevei. Compania valonă își sfătuiește călătorii să caute alternative pentru deplasare.

Alte servicii

Din informațiile disponibile, și lucrătorii de la poștă vor demonstra joi, 13 februarie. Deci va fi un impact important în distribuția scrisorilor și coletelor mai ales la Bruxelles și în Valonia.

Militarii sunt așteptați de asemenea să iasă la protest, deși dispoziția specială a fostului ministru care le permitea să participe la demonstrație fără a-și lua zi de concediu a fost anulată de proaspăt instalatul ministru, Theo Franken. Militarii au anunțat însă că vor să participe în număr mare chiar dacă vor fi nevoiți să sacrifice o zi liberă.

Serviciile Bruxelles-Propreté vor fi și ele întrerupte, începând de miercuri seară. Prin urmare, agenția le cere locuitorilor din regiune să nu scoată gunoiul miercuri seara și joi și să păstreze sacii până la următoarea colectare pentru a menține orașul curat.

De asemenea, anumite spitale vor fi afectate de grevele asistenților și infirmierilor, iar serviciile medicale vor fi menținute la foc redus.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)