1 iulie vine cu schimbări importante!

Ca la fiecare început de lună, sunt o serie de schimbări care intră în vigoare. 1 iulie marchează și jumătatea anulyi 2023, de aceea sunt măsuri importante care încep să producă efecte!

Majorarea pensiei minime și a mai multor indemnizații

De la 1 iulie, pensiile minime și multe indemnizații se majorează sub efectul combinat al indexării automate și al acordului guvernamental asupra pachetului pentru bunăstare.

Astfel, se vor majora cu 2% sumele de bază ale venitului de integrare, Grapa (garanția de venit pentru vârstnici), indemnizația destinată celor de peste 65 de ani aflați în situații vulnerabile și alocația de înlocuire a venitului acordată persoanelor în dizabilități (ARR).

Pensia minimă crește și ea cu 2%. Majorarea este de 32,74 euro brut pe lună pentru o persoană singură și 40,91 euro pentru o pensie familială. Pensiile de invaliditate pentru mineri se măresc cu 2,5%.

Șomerii vor primi indemnizații minime mai mari: cu 1,3% (indiferent de situația familială), adică o creștere de 21,45 euro brut pe lună pentru cei care întrețin o familie și 17,38 euro pentru persoanele singure, conform calculelor CSC. Indemnizațiile minime pentru șomaj temporar vor fi majorate cu 3,5%.

Vor crește și indemnizațiile pentru concediul de creștere a copilului. Astfel, părinții singuri care au grijă de un copil vor primi o majorare de 1,2%, la fel ca și cei care stau acasă doar 1/5 din timp, tot pentru îngrijirea unui minor.

Indemnizațiile minime în contextul accidentelor de muncă și al bolilor profesionale vor crește cu 2%. În sfârșit, alocațiile minime pentru boală de lungă durată și invaliditate (AMI) vor fi majorate astfel: cu 2,5% pentru lucrătorii care au familie în întreținere și cu 2% pentru toate celelalte categorii.

Modificări privind orele suplimentare

Sunt modificări privind orele suplimentare lucrate peste cele normate (120 pe an calendaristic până în 2025). Acestea pot intra sub un regim de impozitare mai avantajos, dar trebuie să fie ore voluntare. Angajații sunt scutiți de contribuțiile la asigurările sociale și nu sunt supuși impozitului pe venitul personal. Cu alte cuvinte: brutul este net. Schema este interesantă și pentru angajator. Este un acord la care au ajuns sindicatele și patronatele care intră în vigoare în a doua parte a lui 2023.

Tariful social la energie electrică scade, cel al gazelor naturale crește

De la 1 iulie, tariful social la energie electrică scade cu 15,9% față de trimestrul precedent, ajungând la cel mai mic nivel din ultimii doi ani. Tariful social unic pentru electricitate este de 22,238 de cenți pe kilowatt-oră, inclusiv TVA.

În schimb, tariful social la gazele naturale crește cu 9,5% față de trimestrul II. Fără intervenția guvernamentală, creșterea ar fi de 19%. Astfel, cei care beneficiază de acest tarif plătesc 4,471 de centi pe kilowatt-oră, inclusiv TVA.

Tariful social este subvenționat de guvern pentru anumite categorii vulnerabile. Dar din iulie, o jumătate de milion de familii nu mai beneficiază de prețurile reduse pentru că expiră o măsură federală din 2021 care prevede acordarea extinsă a acestui tarif social.

Eliminarea treptată a beneficiilor fiscale pentru mașinile de serviciu pe benzină și motorină

Deductibilitatea fiscală pentru mașinile noi de serviciu pe benzină și motorină va fi eliminată treptat de la 1 iulie. Prin această măsură, guvernul federal vrea să accelereze „ecologizarea” parcului auto.

Doar mașinile de serviciu fără emisii de CO2 (electrice sau hidrogen) rămân 100% deductibile până la 1 ianuarie 2027, după care această deducere va fi și ea eliminată treptat. Actualul regim de deducere fiscală continuă să se aplice pentru mașinile de serviciu pe benzină și motorină achiziționate înainte de 1 iulie 2023. Pentru autoturismele cu combustibili fosili (benzină, motorină, GPL sau GNC) achiziționate între 1 iulie 2023 și 31 decembrie 2025, deductibilitatea va dispărea treptat. .

Contribuția de CO2 va crește și pentru mașinile de serviciu achiziționate după 1 iulie 2023. Valoarea acestei creșteri depinde de tipul de combustibil și de emisiile de CO2 ale vehiculului.

Cardurile Maestro vor fi înlocuite progresiv

Aproximativ 10 milioane de carduri de debit Maestro, aflate în circulație în Belgia, vor fi înlocuite progresiv de la 1 iulie. Acestea vor face loc unui nou card de debit care va răspunde mai bine noilor practici de comerț electronic.

Maestro, al cărui brand a fost înființat în 1991, a fost dezvoltat pentru magazine fizice și nu este adaptat erei digitale. Prin urmare, compania emitentă Mastercard a decis să înlocuiască toate cardurile Maestro din Europa cu unul nou, Debit Mastercard, care oferă mai multe facilități de plată online. Va fi, de asemenea, mai larg acceptat în străinătate, Maestro având o acoperire limitată.

Începând cu 1 iulie, noile carduri de debit Mastercard și cardurile care urmează să fie reînnoite sau înlocuite din alte motive vor fi Debit Mastercard. Pentru cardurile Maestro încă valabile, schimbarea va fi treptată și va dura maximum 5 ani, adică ciclul de viață al unui card de debit. Este vorba de cardurile de clienți ale principalelor bănci belgiene (Argenta, Banque van Breda, Beobank, Belfius, BNPP Fortis, ING, KBC-CBC, Santander Consumer Finance, Nagelmackers etc.). Alte bănci, care lucrează în special cu Visa, concurenta Mastercard, nu sunt vizate de această modificare.

Mastercard face această schimbare în toate statele europene unde este prezent Maestro, cum ar fi Germania, Italia, Țările de Jos sau Elveția, adică, în total, 100 de milioane de carduri.

Tratamente cu antibiotice și chimioterapie posibile la domiciliu

De la 1 iulie, pacienții care urmează tratamente intravenoase de lungă durată cu antibiotice sau chimioterapie au opțiunea de le face acasă. Obiectivul este evitarea deplasărilor la spital și confortul pacienților.

Tratamentele se pot face și în centrele de îngrijire și în căminele de bătrâni, în centrele de recuperare sau în unitățile pentru persoane cu dizabilități. De îndată ce tratamentul a fost administrat de două ori în spital, pacienții pot alege să-l continue la domiciliu, cu acordul medicului-specialist curant și în strânsă consultare cu medicul generalist. Echipa de îngrijire a spitalului va coordona monitorizarea la domiciliu.

Perioada de excludere în donarea de sânge pentru homosexuali redusă la 4 luni

De la 1 iulie 2023, perioada de excludere înainte de a putea dona sânge va scădea de la 12 la 4 luni de la ultimul contact pentru bărbații care întrețin relații sexuale cu alți bărbați.

Perioada de excludere este o măsură de precauție pentru siguranța pacientului care va primi sângele. Conform datelor științifice, cifrele arată că bărbații care fac sex cu bărbați prezintă un risc crescut de a contracta HIV și alte infecții cu transmitere sexuală (ITS).

Crucea Roșie estimează că reducerea perioadei de abstinență de la 12 la 4 luni va genera costuri suplimentare din punct de vedere financiar și personal. Analizele probelor de sânge vor trece la screening-ul genomic individual (ID-NAT). „În prezent analizăm probele în grupe de opt, iar dacă are loc o reacție, trecem la testul individual. Odată cu această modificare a termenului, va trebui să testăm sistematic individual fiecare probă, ceea ce duce la majorarea costurilor.”

Intră în vigoare interdicția publicității pentru jocuri de noroc

De la 1 iulie nu mai este permisă publicitatea pentru jocuri de noroc la TV, radio, online și pe afișe, în reviste sau ziare. Interdicția face parte din strategia de luptă împotriva dependenței de jocuri de noroc. Sponsorizarea cluburilor sportive de către companiile de jocuri de noroc va fi și ea restricționată în curând. Vor exista, de asemenea, reguli stricte etice și formale care trebuie respectate pentru celelalte modalități de publicitate pentru aceste activități. Măsura este vizată de o acțiune în instanță, dar autoritățile sunt încrezătoare că legea nu va fi suspendată.

Bruxelles: Abonamentul Stib mai ieftin pentru seniori de peste 65 de ani

Seniorii de peste 65 de ani beneficiază, de la 1 iulie, de un abonament anual STIB de 12 euro. Aceștia vor putea, astfel, să circule nelimitat, la tariful de un euro pe lună, pe întreaga rețea a companiei de transport în comun a capitalei (cu excepția liniei 12 care asigură legătura cu Aeroportul Zaventem). Pentru seniorii care nu locuiesc la Bruxelles, prețul abonamentului anual rămâne la 60 de euro.

STIB mai oferă abonamente de 12 euro pentru adolescenți și tineri cu vârste cuprinse între 12 și 24 de ani de la 1 iulie 2021 și pentru tinerii sub 25 de ani (școlarizați sau nu) cu domiciliul la Bruxelles de la 1 februarie 2022,

Flandra: Schimbări pentru 16.000 de stații de autobuz

Compania flamandă de transport public, De Lijn, începe prima fază majoră a lansării accesibilității de bază – numită și Hoppin. Astfel, pot fi desființate sau mutate o serie de stații, modificate orare sau pot apărea noi linii de transport în comun. Orașul Bruges va avea, de exemplu, o rețea complet nouă.

Accesibilitatea de bază este un nou concept de transport public care funcționează pe niveluri. Coloana vertebrală este rețeaua de trenuri. Urmează rețeaua de bază: autobuze și tramvaie care fac legătura între marile zone rezidențiale și centre comerciale, spitale, zone industriale etc. Autobuzele care asigură legătura dintre orașe și localitățile mai mici formează rețeaua suplimentară și, în sfârșit, există și transportul personalizat (autobuz local, taxiuri colective, sisteme partajate etc.) pentru anumite locuri mai slab populate sau pentru anumite ore ale zilei.

„Trebuie făcute ajustări în aproximativ 16.000 de stații de autobuz”, a declarat recent directoarea generală a De Lijn, Ann Schoubs. Unele vor dispărea, altele vor fi deservite de noi linii sau vor fi alte orare. Douăsprezece stații ale liniei de tramvai de pe litoral vor fi redenumite. Toate informațiile pot fi găsite pe site-ul De Lijn.

Valonia își revizuiește taxa pe kilometru pentru vehiculele grele de marfă

Tarifele de taxare pe kilometru sunt ajustate pentru vehiculele grele de marfă care circulă pe autostrăzile din Valonia.

Concret, această revizuire a prețului va depinde de masa maximă autorizată (MAM) cu o reducere de 3,1 cenți/km (înainte de indexare) pentru categoria MMA de la 3,5 la 12 tone și o creștere de 2 cenți/km pentru mai mult de 32 de tone. De asemenea, va fi legată de clasele de emisii EURO, odată cu introducerea unei diferențieri de preț între standardele EURO 5 și EURO 6. Aceste venituri suplimentare – estimate la 40 de milioane pe an – vor fi reinvestite în întreținerea autostrăzilor și drumurilor naționale din Valonia.

Proximus își majorează, din nou, tarifele

Proximus își majorează tarifele pentru a doua oară în acest an. Operatorul de telecomunicații spune că inflația este de vină pentru această nouă creștere.

Concret, pachetele Flex cu abonament TV vor costa cu trei euro în plus pe lună, o creștere de 4%, în funcție de formulă. Ofertele „Internet Maxi” și „Internet Maxi Fiber” vor costa cu un euro mai mult pe lună, adică o majorare de 2%. Pe partea de telefonie mobilă, abonamentele „Mobilus M” și „Mobilus Maxi” vor fi mai scumpe cu sume între trei și cinci euro. Acestea vor fi însă însoțite de o creștere a volumului de date. Dacă abonamentul este inclus într-un pachet, prețul nu se va modifica.

În sfârșit, în ceea ce privește telefonia fixă, formula „Free Calls National” va costa cu un euro în plus, în timp ce comunicațiile vor trece de la 88 de cenți la 1 euro în timpul săptămânii între orele 8:00 și 17:00.

Surse RTBF Info și VRT NWS

.

CATEGORIES
TAGS

COMMENTS

Wordpress (0)