Vacanța francofonă s-a încheiat. Cea neerlandofonă mai are o săptămână! Cum arată calendarul școlar 2025-2026!
Sună clopoțelul în școlile francofone. Copiii vorbitori de neerlandeză și germană mai au o săptămână de vacanță! Este momentul să aruncăm un ochi pe calendarul anului școlar 2025-2026 și să vedem cum arată vacanțele pentru cele trei comunități lingvistice (francofonă, neerlandofonă și germanofonă) și care sunt decalajele din acest an școlar. Din start trebuie menționat că regulile sunt aceleași: vacanțele intermediare francofone (Toussaint și cea de Carnaval) durează două săptămâni, în timp ce în Flandra și cantoanele germane din est au doar o săptămână.

Federația Valonia-Bruxelles – comunitatea francofonă
Așa cum ne-am obișnuit deja de câțiva ani, copiii vorbitori de limbă franceză au vacanța de vară mai scurtă. Pentru ei clopoțelul sună pentru începerea cursurilor luni, 25 august. Să vedem cum arată zilele libere și vacanțele pentru anul școlar 2025-2026.
Prima zi liberă este, de obicei, de Ziua Comunității Francofone, doar că anul acesta 27 septembrie cade într-o zi de sâmbătă.
Prima vacanță, cea de toamnă, vine de Toussaint (Ziua Tuturor Sfinților): de luni, 20 octombrie 2025 până vineri, 31 octombrie 2025, pentru că 1 noiembrie pică duminica.
Va fi din nou liber marți, pe 11 noiembrie, când se comemorează Ziua Armistițiului.
Vacanța de Crăciun începe luni, pe 22 decembrie 2025, ceea ce înseamnă că ultima zi de școală este 19 decembrie. Vacanța se încheie vineri, pe 2 ianuarie 2026, copiii revenind în clase luni, pe 5 ianuarie.
Urmează vacanța de Carnaval, care începe luni, pe 16 februarie 2026 (ultima zi de școală fiind vineri, 13 februarie). Elevii revin în clase luni, 2 martie, deci vacanța se încheie oficial vineri, 27 februarie 2026.
Așa cum ne-am obișnuit, elevii din școlile cu predare în limba franceză nu mai au vacanță de Paşte. Vor fi liberi diar în lunea Paștelui Catolic, pe 6 aprilie.
❗️În 2026, Paștele catolic se sărbătorește pe 5 aprilie, iar cel ortodox pe 12 aprilie! Copiii români din educația francofonă nu vor fi liberi de Paștele ortodox anul viitor.
Vacanța de primăvară începe luni, pe 27 aprilie 2026 (ultima zi de școală fiind vineri, 24 aprilie) și va dura până vineri, 8 mai 2026 (copiii revenind la școală luni, pe 11 mai). Această vacanță include Ziua Muncii pe care o celebrăm la 1 mai și care anul viitor pică într-o vineri.
Mai este liber de Înălțare, adică joi, pe 14 mai 2026.
Urmează ultima zi liberă din anul școlar 2025-2026 în lunea Rusaliilor, luni, pe 25 mai 2026.
Vacanța de vară începe luni, pe 6 iulie 2026.
Flandra – comunitatea neerlandofonă (cantoanele germane din est au același calendar)
Copiii vorbitori de neerlandeză și germană mai au o săptămână de vacanță. Școala începe pe 1 septembrie.
Prima pauză este vacanța de toamnă care începe luni, pe 27 octombrie 2025 și se încheie vineri, pe 31 octombrie 2026. Copiii revin în clase luni, pe 3 noiembrie.
Este liber de Ziua Armistițiului, care cade marți, 11 noiembrie 2025.
Vacanța de Crăciun debutează luni, 22 decembrie 2025, ultima zi de școală fiind vineri, 19 decembrie. Se revine în clase luni, pe 5 ianuarie 2026.
Vacanța de primăvară (Crocus) are loc de luni, 16 februarie 2026, până duminică, 22 februarie 2026.
În Flandra și în școlile neerlandofone din Bruxelles, copiii au vacanță de Paște care începe în Vinerea Mare a catolicilor, pe 3 aprilie. Elevii revin la școală luni, pe 20 aprilie.
❗️Având în vedere că Paștele ortodox se sărbătorește pe 12 aprilie, copiii români din școlile flamande vor fi liberi!
Urmează Ziua Muncii, pe care o marcăm vineri, pe 1 mai 2026.
Este liber și de Ziua Înălțării, adică joi, 14 mai. Se face punte în multe unități școlare, așa că este liber și vineri, pe 15 mai 2026 (în educația artistică cu frecvență redusă este liber doar pe 14 mai; cursurile pot fi ținute în educație artistică cu frecvență redusă și educație pentru adulți în weekendul de după Ziua Înălțării).
O nouă zi de concediu și ultima a anului școlar 2025-2026 este în lunea Rusaliilor, pe 25 mai 2026.
Vacanța de vară începe miercuri, 1 iulie 2026.