Protestul fermierilor: Cartofi în Grand-Place de Bruxelles
Actualizare duminică, 11 ianuarie:
Fermierul, reținut sâmbătă de poliție pentru audieri, a fost eliberat duminică după-amiază. Tractorul i-a fost confiscat. Agricultorii valoni s-au mobilizat să facă o chetă pentru a-l ajuta să plătească amenda și să-și recupereze utilajul.
Știrea inițială:
Un fermier și-a dus tractorul în Grand-Place de Bruxelles și a descărcat o întreagă remorcă de cartofi în piața centrală a capitalei europene.

Purtătoarea de cuvânt a poliției, Ilse Van de Keere, a precizat că poliția s-a deplasat la fața locului. Fermierul a fost dus la secția de poliție pentru a fi audiat.
„Astăzi (n.red. sâmbătă), a doua zi după semnarea acordului comercial UE-Mercosur, Aurélien a dus de la ferma sa o încărcătură de cartofi în Grand-Place de Bruxelles”, a scris Federația Agricolă Valonă alături de imagini de la fața locului. “O acțiune pașnică și simbolică pentru a semnala că fermierii s-au săturat. Este sezonul reducerilor de iarnă, iar Bruxellesul a decis să scoată agricultura noastră la vânzare. Lupta nu se termină aici.”
Fermierii din întreaga Europă sunt împotriva acordului comercial pe care UE l-a încheiat cu țările sud-americane. Se tem că-și vor pierde competitivitatea din cauza produselor ieftine ale fermierilor din țări cu reglementări mai puțin stricte decât cele europene.
