Posibil atentat împotriva unor persoane publice dejucat la Anvers! OCAM/D menține nivelul de amenințare teroristă la 3 din 4!
Patru percheziții au fost efectuate la Anvers, joi dimineața, în cadrul unei anchete privind un posibil atac terorist. Trei tineri adulți, născuți în 2001, 2002 și 2007, toți din Anvers, au fost reținuți. Aceștia plănuiau un atac care viza lideri politici, inclusiv prim-ministrul Bart De Wever, potrivit presei belgiene. Atacurile ar fi fost orchestrate cu drone care transportau explozibil. Doi dintre ei sunt interogați de poliție și vor compărea vineri în fața judecătorului de instrucție, care va stabili dacă îi arestează. Al treilea a fost eliberat, a declarat procurorul federal, Ann Fransen.

Parchetul Federal afirmă că amenințările ar fi putut viza persoane care dețin funcții publice. „Acest lucru afectează însăși fundamentele democrației noastre.” În 2024, 101 persoane au fost plasate sub protecția poliției după ce au primit amenințări în timpul îndeplinirii atribuțiilor publice. Printre aceștia se numărau funcționari politici, magistrați, ofițeri de poliție, gardieni de închisori etc.
Organismul de Coordonare pentru Analiza Amenințărilor (Ocam/Ocad) menține nivelul de amenințare la trei din patru – “serios”, ceea ce înseamnă că un atac este „posibil și probabil”. Nivelul este neschimbat de la atentatul terorist din 16 octombrie 2023, când un jihadist a ucis doi fani suedezi la Bruxelles.
Ocam/Ocad a refuzat să spună dacă nivelurile de amenințare împotriva unor persoane au fost ridicate la maximum în cadrul anchetei.